Gigi Becali îi face echipa lui Elias Charalambous! Latifundiarul din Pipera a nominalizat vedeta care va ajunge la FCSB, în următoarea perioadă de transferuri. Omul de afaceri a spus clar.
Gigi Becali reinventează lotul grupării roș-albastre! FCSB anunță investiții majore în următoarea perioadă de mercato din iarnă.
Gigi Becali îi face echipa lui Elias Charalambous!
FCSB a dat deja startul transferurilor în vestiarul lui Elias Charalambous!
Vicecampioana a semnat cu Luis Phelipe, jucătorul celor de la Poli Iași, iar brazilianul a primit deja un avertisment din partea finanțatorului. Dacă nu se va impune în lotul cipriotului, FCSB va renunța la serviciile jucătorului cât mai repede cu putință.
Între timp, Becali și-a îndreptat atenția spre Ermal Krasniqi, kosovarul celor de la CFR Cluj, pe care l-a și ofertat public.
Omul cu banii de la FCSB este dispus să plătească 300.000 de euro pentru serviciile atacantului.
„Îmi place ăla, de care mi-era mie frică. Ăla din stânga, ăla cu viteză. A intrat, dar nu a jucat în viteza lui. Dacă mă pui să aleg un jucător de la CFR Cluj, îl aleg pe el.
E cel mai bun. Dacă nu-l vrea și nu joacă, să mi-l dea mie. Îi dau 300.000 de euro, cât a dat pe el. Dacă a dat!”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.
Krasniqi a evoluat excepțional sub comanda lui Dan Petrescu, însă se poate observa, în sezonul curent, că Andrea Mandorlini nu este pe aceeași lungime de undă cu jucătorul kosovar.
Ermal și-a pierdut locul de titular, iar tehnicianul italian l-a introdus în teren, în partidele oficiale ale CFR-ului, majoritar din postura de rezervă.
În cadrul celor 15 partide disputate, kosovarul a reușit să bifeze doar o pasă decisivă, fără a reuși să marcheze. Conform Transfermarkt, Ermal Krasniqi are o cotă de piață în valoare de 1,4 milioane de euro.