Marius Șumudică, avertisment pentru Cristiano Bergodi! Ce este obligat să facă antrenorul celor de la Rapid. Criză uriașă în Giulești

Marius Șumudică, avertisment pentru Cristiano Bergodi! S-a aflat ce este obligat să facă antrenorul celor de la Rapid. Criză uriașă în Giulești. Formația este fără victorie de pe 5 noiembrie.

Marius Șumudică a transmis un mesaj special pentru Cristiano Bergodi după ce a aflat de criza prin care trece echipa.

Marius Șumudică, avertisment pentru Cristiano Bergodi!

Rapid este fără victorie încă de pe 5 noiembrie, de la meciul cu FCSB, iar în ultima etapă din Superliga, a pierdut cu 1-2 în fața celor de la FC Voluntari.

Marius Șumudică este de părere că relația dintre Rapid și suporteri se va strica dacă echipa va rămâne in impasul în care se află.

Şumudică a vorbit despre gestul pe care suporterii l-au făcut în momentul în care echipa era condusă cu 2-0 de Voluntari.

„Îmi pare rău de Rapid. Cred că și un egal i-ar fi ajutat în contextul în care CFR Cluj și FCSB au făcut doar egal. Cu două-trei victorii urci în primele șase, iar două-trei înfrângeri te coboară de acolo.

Au nevoie de două victorii ca lucrurile să fie ok. În caz că nu vor câștiga, va fi destul de greu de gestionat în relația cu suporterii.

Felicit galeria Rapidului, care, în afară de acel cântec cu Voluntariul, nu au avut reacții ieșite din comun. Nu au protestat, nu au contestat nici jucătorii, nici antrenorul”, a declarat Marius Şumudică, la digisport.ro.

Galeria Rapidului, gest fabulos la 2-0 pentru Voluntari

Înainte ca Papeau să dea gol, fanii Rapidului au început să cânte, în mod ironic, cântecul formaţiei ilfovene.

„Viaţa mea o împart alături de Voluntari”, a fot hitul lansat de Voluntari, pe care suporterii giuleșteni l-au cântat.

După ce Papeau a înscris, suporterii au continuat să cânte melodia ilfovenilor, sperând că vor mai marca un gol. Însă, meciul s-a terminat cu Victoria celor de la Voluntari, iar Rapid a ajuns la trei meciuri fără victorie, fiind pe locul 4 în Liga 1, după 19 etape disputate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed