Cornel Dinu s-a dezlănţuit! Acesta a lansat un atac devastator la adresa celor de la Dinamo. I-a făcut praf, în direct, pe „câinii roșii”, după înfrângerea suferită în fața celor de la U Cluj. Nici Andrei Nicolescu nu a scăpat de furia legendei clubului din „Ștefan cel Mare”.
Cornel Dinu i-a criticat pe jucătorii de la Dinamo după eșecul înregistrat cu U Cluj, scor 0-1.
Cornel Dinu s-a dezlănţuit
Legenda formației din „Ştefan cel Mare” a venit cu o reacție extrem de dură inclusiv la adresa lui Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului Dinamo.
„De exemplu la Dinamo, jucătorii care sunt luați, am văzut cine este acest Nicolescu, din păcate el nu are posibilitatea de a discerne calitățile specifice pentru posturile pe care evoluează fotbaliștii.
De exemplu, la primul gol din minutul 4, săracul adus de la Clinceni a dormit acolo pe lângă Nistor. La fel cam și ceilalți, Bena, Grigore, cei care îi aleg sunt oameni care nu au practicat fotbalul, nu știu că un apărător îl iei dacă are deposedare, marcaj, plasament, săritură de cap. La un mijlocaș mai bine luau pe Iglesias pe cântăreț, că a fost junior la Real Madrid.
Cum să-l iei pe Abdallah, e bun doar într-o moschee atunci când face imamul slujba la 5 după amiaza. Acești căutători de talente fac parte din staff-ul administrativ al echipei. La Real Madrid au Harvard, la noi e total diferit.
La noi conducerile sunt ori dictatoriale, ca la FCSB, același lucru și la CFR când se supără Varga, același lucru și la FCU și la Universitatea, așa zisă, pentru că Universitatea e FCU. Problema e că nu suntem pregătiți să avem oameni care să creeze echipele de administrație a fenomenelor”, a spus Cornel Dinu, conform Fanatik.ro.
Dinamo are 13 partide consecutive fără victorie în Superliga. Echipa a acumulat doar 10 puncte după 19 etape disputate şi este pe penultimul loc în clasament.