Scandal uriaş după meciul Farul-Petrolul! L-a făcut praf pe arbitru. Paul Papp, de la Petrolul, a contestat dur victoria echipei lui Gică Hagi. Constănţenii au deschis scorul după un penalty dubios.
Farul-Petrolul 3-1, dar ploieştenii contestă victoria echipei lui Gică Hagi. Partida din etapa a 19-a a Superligii a fost decisă de un penalty mult contestat.
Scandal uriaş după meciul Farul-Petrolul!
Constantin Budescu a deschis scorul din penalty în minutul 30.r Louis Munteanu a majorat diferența în minutul 52. Larie a făcut 3-0 în minutul 78. Paul Papp să semneze golul de onoare pentru ploieșteni trei minute mai târziu.
Primul gol marcat de Farul Constanța a venit în urma unui penalty dictat de centralul partidei. Asta după un henț comis de Huja. Papp a contestat decizia centralului de a dicta penalty în momentul în care jocul era extrem de echilibrat.
”Sincer nu am văzut foarte bine, eram în marcaj, dăm credit arbitrului, ce facem? Am văzut că e pe linie cumva. Jocul era destul de echilibrat până atunci. Suntem supărați, eu, colegii, tot staff-ul, dar trebuie să ne trezim.
Meciul cu Rapid… O să vină și o să-și dea viața pe teren, dar noi trebuie să facem la fel, pentru că altfel ne rupem de locul de play-off”, a declarat Paul Papp la finalul meciului, în direct la Digi Sport.