Îi dă afară pe toţi! Au apărut ameninţări directe la adresa jucătorilor lui Cristiano Bergodi. S-a aflat totul. Lista neagră din Giuleşti este aproape gata. Victor Angelescu și Dan Șucu, acționarii de la Rapid, au decis să taie în carne vie.
Formația Rapid se pregătește de campania de mercato din iarnă, iar Dan Șucu și Victor Angelescu, cei doi investitori de la echipă, sunt deciși să facă schimbări importante în lotul giuleștenilor.
Ameninţări directe la adresa jucătorilor lui Cristiano Bergodi
După ce Dan Șucu a transmis că va efectua 6 transferuri, Victor Angelescu a spus că gruparea lor se va despărți de jucătorii care nu se ridică la nivelul pretențiilor formației din Superliga.
„Sigur că facem (n.r. transferuri). Făceam transferuri și dacă erau toți trei valizi (n.r. Rrahmani, Petrila și Emmers). Vor veni doi jucători în iarnă.
Noi am vrut să îi avem și pe Dugandzic și pe Rrahmani. Din păcate, după ce a plecat Dugandzic, nu am mai avut timp să găsim un alt atacant. Sigur vor exista despărțiri. Ne vom despărți de anumiți jucători.
Am dat un comunicat semnat de domnul Șucu în care am spus că dacă jucătorii nu înțeleg unde se află și ce obiective avem aici, nu au ce să caute. Avem anumiți jucători în vizor”, a afirmat Victor Angelescu, conform Digisport.
În campania de mercato din vară, Rapid a transferat jucătorii Andrei Borza (800.000 de euro), Albion Rrahmani (600.000 de euro), Claudiu Petrila (600.000 de euro), Omar El Sawy (400.000 de euro), Christopher Braun (150.000 de euro), Iulian Cristea, Kevin Soni, Răzvan Oaidă, Borja Valle, Claudiu Micovschi, Juvhel Tsoumou și Cătălin Cîrjan, cel din urmă fiind împrumutat de la Arsenal U21.
Pe de altă parte, șefii din Giulești au renunțat la fotbaliștii Marko Dugandzic, Antonio Sefer, Valentin Costache, Ljuban Crepulja, Andrei Ciobanu, Claudiu Belu, Albert Stahl, Damien Dussaut, Junior Morais, Hervin Ongenda, Kevin Luckassen și Younes Bnou Marzouk.
Pentru echipa de lângă Podul Grant urmează partida cu FC Voluntari, ce se va disputa sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 20:45.