Ovidiu Popescu face anunţul serii! Dezvăluiri din interiorul vestiarului de la FCSB. Vicecampioana este în criză. După rezultatele slabe din Superliga a urmat şi eliminarea din Cupa României.
Ovidiu Popescu s-a enervat după înfrângerea cu FCU Craiova. Chiar dacă vicecampioana a aliniat mai multe rezerve voia să se califice mai departe.
Ovidiu Popescu face anunţul serii!
„Nu contează cine e căpitan. Contează că trebuia să ne calificăm. Ne pare rău pentru suporteri că nu ne-am calificat. Nu contează primul 11. S-au luat două goluri în 5 minute. Dacă intram la egalitate la pauză, alta era repriza a doua.
Trebuie să ne trezim, să mergem la Cluj şi să facem un rezultat pozitiv. Tot noi jucătorii trebuie să o scoatem la capăt. Suporterii sunt lângă noi întotdeauna şi acasă şi în deplasare. Ne pare rău că nu am mers mai departe”, a spus Ovidiu Popescu, la finalul meciului, în direct la Digi Sport.
Mai mult, Ovidiu Popescu speră ca FCSB să-şi revină din criză şi să câştige derby-ul cu CFR Cluj din Superliga. „E un meci normal cu CFR Cluj. Şi ei au fost într-un moment prost, acum noi. Se poate întâmpla orice. Este supărare că nu ne-am calificat mai departe. Este normal. Cupa nu cred că cineva din jucători sau din club o neglijăm. Se mergea în Europa League dacă luai Cupa României”, a mai spus Ovidiu Popescu, conform sursei citate.