Erling Haaland (21 de ani) a semnat în această vară cu Manchester City, iar norvegianul are planuri mari pe Etihad Stadium.
Adus ca o adevărată garanție a succesului de către Pep Guardiola, Erling Haaland este pregătit să facă o figură frumoasă la City. Fotbalistul a spus că marea sa ambiție este să cucerească cât mai multe trofee cu „cetățenii” și a dezvăluit că urmărește jocul campioanei din Premier League încă din 2016, de când Guardiola a preluat echipa.
„Uneori mă uitam la cineva care se fotografia cu un trofeu și îmi spuneam: ‘Mi-ar plăcea să fiu eu chiar acum’. M-am uitat la City de când a preluat (n.r. Pep Guardiola) conducerea în 2016, așa că știu exact cum joacă ei și cred că știu multe despre tot ce fac, așa că acesta este cel mai important lucru”, a spus Haaland.
După ce s-a vorbit în ultimele luni despre lupta pe care Manchester City a dat-o cu alte forțe ale Europei, precum Real Madrid, PSG sau Liverpool, pentru semnătura lui Erling Haaland, acum atacantul norvegian a lămurit situația și a vorbit despre principalul motiv pentru care a mers la trupa de pe Ettihad, anunta digisport.ro.
„Am ales Manchester City în primul rând datorită tatălui meu. Eh, puțin din cauza lui (n.r. râde). Am fost născut în Anglia și am crescut ca fan al lui Manchester City de când mă știu. Cunosc foarte multe despre acest club.
Cred că principalele motive au fost legate de două aspecte: Mă simt puțin ca acasă aici și cred că mă pot dezvolta ca și jucător și pot da cel mai bun randament posibil în tricoul lui Manchester City”, a spus Erling Haaland pentru site-ul oficial al clubului.