Echipa Franţei a obţinut o victorie categorică în meciul de debut în Grupa D a Campionatului European de fotbal feminin, ediţia 2022, impunându-se cu scorul de 5-1 în faţa formaţiei Italiei, duminică seară la Rotherham (Anglia), anunță agerpres.
Jucătoarele antrenate de Corinne Diacre au marcat toate cele cinci goluri în prima repriză, prin Grace Geyoro autoarea unei triple în minutele 9, 40 şi 45, Marie-Antoinette Katoto (12) şi Delphine Cascarino (38). Pentru italience a punctat Martina Piemonte (77).
În celălalt meci din Grupa D, disputat la Manchester, Belgia şi Islanda au terminat la egalitate, 1-1. Islandezele au deschis scorul în debutul reprizei secunde, prin Berglind Thorvaldsdottir (50), însă belgiencele au restabilit egalitatea în urma unei lovituri de la 11 m transformată de Justine Vanhaevermaet (67).
Luni sunt programate partidele Austria – Irlanda de Nord şi Anglia – Norvegia, în cadrul Grupei A a competiţiei.