Ovidiu Burcă şochează pe toată lumea cu afirmațiile sale! S-a aflat ce a putut să spună fostul tehnician al „câinilor roșii” după plecarea de la Dinamo. Anunțul său îi va uimi pe șefii clubului din „Ștefan cel Mare”.
Tehnicianul Ovidiu Burcă a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că pleacă de la Dinamo cu un sentiment de împlinire.
Ovidiu Burcă şochează pe toată lumea
Asta deoarece atunci când el a preluat echipa, Dinamo se afla în Liga a II-a, iar Burcă a dus-o în Superligă.
„E un moment de bucurie, nu unul trist. Îmi dau seama de unde am pornit şi unde am ajuns. Îmi aduc aminte cum am găsit clubul şi cum îl las acum. Va fi mai uşor pentru antrenorii care vin după mine. Am încercat să fac tot ce a depins de mine şi plec cu un sentiment de împlinire.
Se închid nişte uşi şi se deschid altele. Dinamo trece printr-un moment în care lucrurile se pot face mult mai organizat. Nu a fost niciodată altă opţiune decât să fiu antrenorul lui Dinamo. Nu a fost o demisie, a fost un acord de ambele părţi. De ce am făcut-o? Eu, când am început, am cerut 6 săptămâni, iar acum am cerut 6 luni. Pierdusem credibilitate după ce lucrurile nu au ieşit aşa cum ne-am dorit.
Am venit într–un moment în care era ars totul, nu mai rămăsese nimic şi sunt mândru că am reuşit să reintroduc o mentalitate de învingători, de a nu renunţa niciodată. Eu nu sunt groparul lui Dinamo. Am fost antrenorul echipei în cea mai grea perioadă a clubului şi cred că m-am descurcat onorabil”, a afirmat Ovidiu Burcă, în cadrul unei conferinţe de presă.
Dinamo a anunţat, marţi, despărţirea de comun acord de tehnicianul Ovidiu Burcă. El conducea echipa din iulie 2022.