S-a aflat cine îi va lua locul lui Ovidiu Burcă la formația „câinilor roșii”. Au apărut dezvăluiri de ultimă oră din interiorul echipei din „Ștefan cel Mare”. Dinamo ştie cu cine se va salva de la retrogradare în acest sezon de Superliga.
Formația Dinamo își caută un nou antrenor, dat fiind că, în cursul zilei de marți, Ovidiu Burcă a decis să părăsească echipa. De altfel, „câinii roșii” ar vrea ca astăzi să anunțe numele noului tehnician.
Cine îi va lua locul lui Ovidiu Burcă
Andrei Nicolescu, cel care este administrator special al „alb-roșilor”, a avut o întâlnire cu Ionuț Badea (48 de ani), cel care ar putea prelua formația Dinamo.
Badea a rămas liber de contract după plecarea de la UTA, petrecută în mai 2022. El a evoluat la Dinamo în perioada 2002-2005, atunci când venise de la Oțelul.
Ionuț Badea a debutat în antrenorat în 2007, la echipa FC Argeș. Alte grupări pe care le-a pregătit de-a lungul carierei sunt Internațional Curtea de Argeș, Pandurii, U Cluj, FC Brașov, Oțelul.
Mai apoi, el a fost antrenor secund la reprezentativa României, cu Anghel Iordănescu și Cristoph Daum. După aceea a plecat la Concordia Chiajna. Ulterior a avut un al doilea mandat la FC Argeș, după care a fost antrenor la Astra.
Pe lângă Badea, pe lista celor de la Dinamo se regăsesc și Florin Bratu, Liviu Ciobotariu sau Costel Gâlcă, potrivit GSP.ro.
Eugen Voicu: „A fost greu pentru toată lumea”
Eugen Voicu, acționar la clubul Dinamo, a dezvăluit, în cursul zilei de marți, cum a decurs discuția despre plecarea lui Ovidiu Burcă de la echipă.
„Am avut o discuție și concluzia pe care am tras-o foarte repede amândoi a fost că e bine să încetăm de comun acord relațiile contractuale. A fost greu pentru toată lumea. Și pentru noi, și pentru Ovidiu.
Îl respectăm foarte mult pentru ce a făcut pentru clubul Dinamo și în același timp consider că e un om cu un caracter puternic. Planurile noastre erau diferite. Dar rezultatele sportive nu ne-au permis să continuăm. Și, din păcate, lucrurile se opresc aici”, a spus Eugen Voicu, potrivit sursei citate anterior.