Mihai Stoica a rămas mască! Tricolorul care l-a impresionat pe oficialul de la FCSB. Comparație de ultim moment. A făcut praf un fost jucător de la FCSB. Oficialul nu s-a abținut.
Mihai Stoica, laude la adresa jucătorului celor de la Rapid! Detaliul care l-a impresionat categoric pe oficialul vicecampioanei.
Mihai Stoica a rămas mască!
În urma prestațiilor sale excepționale din partida României cu Elveția, cea care a fost decisivă pentru prima poziție a Grupei I, Horațiu Moldovan a fost lăudat din toate punctele de vedere de către Mihai Stoica, managerul FCSB.
„Moldovan a închis poarta senzaţional de când apără la echipa naţională. A avut două intervenţii formidabile (n.r. – cu Elveția). Gândeşte-te că el nu era la tineret la generaţia lu! La grupa lui de vârstă, la turneul final din Ungaria, a apărat Andrei Vlad, care se bătea cu Aioani pentru titularizare.
A fost la Sepsi, CFR, dar au renunţat la el. Acum este la Rapid şi este titularul echipei naţionale şi în Top 3 cei mai buni oameni la fiecare meci. A scos şi ce nu era de scos!”, a declarat MM Stoica, potrivit Orange Sport.
”Ai bătut câmpii!”
Mihai Stoica și-a exprimat, pe de altă parte, nemulțumirea față de declarațiile fostului portar al roș-albaștrilor, Valentin Cojocaru.
„Vezi? Uite cum e bine câteodată să taci din gură, că se întorc toate peste tine. Ai bătut câmpii (n.r. – Cojocaru) că «Moldovan greşeşte»”, a mai spus MM Stoica, potrivit sursei menționate.