Dinamo a pierdut astăzi la scor amicalul de la Slobozia, o-5, iar fostul dinamovist Florin Prunea nu crede că se poate bate la promovare în acest sezon în SuperLigă. „Mă uit pe lotul lui Dinamo și cu siguranță nu cred că au șanse să promoveze. Dinamo nu arată ca o echipă de play-off de Liga 2 și nu trebuie să fii mare specialist pentru asta. Eu nu sunt deloc optimist. În niciun caz!”, spune fostul portar în Fanatik.
În liga secundă, Dinamo se va duela anul acesta și cu Steaua Armatei, dar Prunea nu-l vede deloc ca pe un derby, decât poate în tribune: „În momentul de față, din păcate nu se poate vorbi despre un derby între Dinamo și Steaua. Este un dezechilibru total! În favoarea Stelei mă refer. E diferență foarte mare între cele două echipe și derby va fi din păcate doar în tribune.”, este convins Prunea.
Care nu ar zice nu dacă ar fi chemat să dea o mână de ajutor clubului de suflet. „Nu am mai vorbit cu nimeni de la Dinamo de foarte mult timp! Ultima oară când am vorbit cu domnul Zăvăleanu a fost înainte de meciul de baraj de la Cluj.
Nu știu de ce s-a vorbit atât de mult de venirea mea la Dinamo. Nu există o ofertă pentru mine de la Dinamo, așa că nu am ce să iau în considerare. Telefonul meu este însă deschis tot timpul”, recunoaște fostul președinte dinamovist.