Imagini fabuloase cu tricolorii! S-a aflat ce i-au făcut lui Edi Iordănescu la finalul meciului. Andrei Burcă s-a dezlănţuit după calificarea echipei lui la Campionatul European din 2024, din Germania.
România s-a impus în fața Israelului, scor 2-1, în penultima etapă a preliminariilor și s-a calificat la EURO 2024.
Imagini fabuloase cu tricolorii!
”Tricolorii” au sărbătorit la finalul meciului. Au făcut o horă la mijlocul terenului, apoi au mers spre sectorul de tribună ocupat de suporterii români și au celebrat împreună.
Sărbătoarea a continuat în vestiar, apoi la conferința de presă a lui Edi Iordănescu.
Fotbaliștii, în frunte cu Alibec, Stanciu și Burcă, au intervenit în timp ce Edi Iordănescu era la conferința de presă, de la finalul meciului. Aceștia au început cu toții să strige ”România, România, ole, ole, ole” în fața jurnaliștilor.
La sfârșit, Andrei Burcă a preluat microfonul pentru a spune câteva cuvinte, spre amuzamentul celor prezenți.
”Am condus meciul, puteam să câștigăm din prima repriză, am avut mai multe ocazii, am fost peste ei. Mulțumim frumos! Ne vedem în Germania!”, a transmis Burcă.