Vestea momentului despre Rafael Nadal! Legendarul jucător iberic a spus tot adevărul despre revenirea sa în circuit. A dat detalii despre obiectivul personal al anului 2024. Nici nu se gândeşte la retragerea din tenis.
Rafael Nadal, mesaj îmbucurător pentru fani! Când va reveni, de fapt, pe teren. Procesul de refacere este aproape gata.
Vestea momentului despre Rafael Nadal!
Operat în luna iunie, ibericul a trecut printr-un proces sever de recuperare, fiind din ce în ce mai aproape de momentul reîntoarcerii sale în circuitul ATP.
„Voi încerca să-mi dau o șansă de a-mi lua rămas bun de la tenis pe teren, nu în afara lui!”, a spus ibericul.
Angel Ruiz-Cotorro, singurul medic în care Nadal își pune încrederea, a preconizat o revenire a sportivului în maxim cinci luni de la momentul intervenție chirurgicale.
În prezent, Nadal a reluat antrenamentele moderat, încă de la începutul unii octombrie, pregătindu-se zilnic alături de cei trei antrenori ai săi, Carlos Moya, Marc Lopez și Gustavo Marcaccio.
”Voi fi primul care va spune când voi juca!”
Ibericul a promis o revenire categorică în circuit.
„Ceea ce s-a schimbat față de acum câteva săptămâni sau de câteva zile până azi este că acum știu că voi juca din nou tenis. Înainte nu știam. Dar acum știu clar că o voi face. Evoluția este pozitivă, s-au făcut pași grozavi în ultima vreme.
În fiecare zi pot să mă antrenez puțin câte puțin mai mult. Evoluția pare să fie una bună. Sper să vă pot oferi mai multe detalii în următoarele săptămâni. Eu voi fi primul care va spune când voi juca. Dar astăzi nu știu.
Nu voi câștiga mai multe turnee de Grand Slam decât Djokovic. Îmi voi da ocazia de a mă bucura de tenis. Nu sunt acum în această poziție. Nu am mai jucat de un an și realitatea mea este alta!”, a afirmat Nadal, conform Mundo Deportivo.
Rafael Nadal ar putea reveni la Australian Open, în cea de-a doua parte a lunii ianuarie 2024, însă sportivul nu a confirmat încă această ipoteză.