Adrian Mititelu e liber ca pasărea cerului, după anii petrecuți după gratii. Însă este la zi cu tot ceea ce ține de fotbalul românesc. Nu a ratat un amănunt și cunoaște destul de bine situația deprimantă în care a ajuns echipa pe care o dușmănește pe viață.
Patronul lui FCU Craiova nu jubilează însă, cel puțin nu în public, și spune că regretă faptul că acum Dinamo nu mai joacă în Liga I. Și deși nu i-a cerut nimeni sfatul, Adrian Mititelu îl oferă gratis.
„Îmi pare rău pentru Dinamo, sper să se reorganizeze și să revină cât mai repede. Chiar dacă am mai dat niște declarații la adresa lor, spun că e o mare pierdere pentru fotbalul românesc. Cred însă că falimentul este o operație pe care trebuie să o facă.
Ar spăla și păcatele trecutului, pentru că Dinamo a fost înființată de regimul comunist bolșevic direct în Liga 1. Să o ia din ligile inferioare și vor reveni mai curați, mai puternici și mai respectați”, a declarat Adrian Mititelu, conform gsp.ro.