Michel Platini și Sepp Blatter au fost achitați de justiția elvețiană într-un proces în care au fost judecați pentru fraudă.
Fostul șef al UEFA a oferit primele declarații după ce a aflat decizia magistraților. Acesta a spus că este o persoană cinstită și a făcut mai multe glume la adresa lui Sepp Blatter şi Gianni Infantino, potrivit L’Equipe.
„I-am spus lui Blatter: ‘Vezi, când nu alegi tu arbitrul câştigăm!”, a glumit Platini.
„Bineînţeles că este o zi frumoasă, însă nu pot spune că este una dintre cele mai frumoase din viaţa mea. Este doar confirmarea a ceea ce spun eu de şapte ani. Este bine că în sfârşit adevărul a ieşit la iveală, după atâtea manipulări, minciuni şi nedreptăţi. V-am spus că sunt un tip cinstit. Comisiile FIFA şi TAS nu m-au crezut. Un tribunal adevărat m-a crezut astăzi. Justiţia celor care nu sunt în fotbal mă salvează de justiţia fotbalului, deşi i-am dedicat toată viaţa acestui sport. Asta doare”, a mai spus fostul internațional francez.
Fostul conducător al UEFA a spus că a fost victima unui complot și va afla adevărul.
“Nu am un mesaj pentru Gianni Infantino. Pot doar să spun că nu voi lăsa nimic să se uite. În Franţa, am depus plângere pentru a afla cine a manipulat totul”.
Fostul mare jucător francez a adăugat că deocamdată nu s-a gândit ce va face și nici dacă va mai reveni în fotbal.