Avertisment pentru Edi Iordănescu! S-a aflat ce este obligat să facă selecționerul. În joc e calificarea la EURO 2024. Florin Răducioiu a dat cărțile pe față despre șansele ca România să ajungă la turneul final.
Florin Răducioiu a vorbit despre probabilitatea ca România să se califice la EURO 2024.
Avertisment pentru Edi Iordănescu
În acest context, fostul jucător s-a arătat a fi optimist în legătură cu șansele elevilor lui Edi Iordănescu de a fi prezenți la turneul final din Germania.
„Dacă din această grupă nu ne calificăm, ar fi de-a dreptul incredibil, ar fi mare păcat. Este o grupă foarte ciudată, s-au întâmplat foarte multe, s-au făcut foarte multe calcule, s-a câştigat foarte puţin. O grupă un pic nebună.
Merităm să ne calificăm din această grupă, oarecum slabă. Este foarte important să fim acolo, în Germania. Echipa naţională are nevoie de acest rezultat, suporterii au nevoie de o asemenea calificare. Toţi avem nevoie.
Abia aştept să merg în Germania, evident, dar haideţi să nu cântăm victoria atât de devreme, mai este totuşi acest meci cu Israel. Nu vom rata această ocazie unică”, a spus Răducioiu, conform Prima TV.
Ce s-a întâmplat după înfrângerea Israelului
Kosovo a învins Israel, scor 1-0, în meciul din preliminariile EURO 2024. Acum, România este pe primul loc în grupă, cu 16 puncte, la 5 puncte distanță de Israel. Pe locul 2 se situează Elveția, cu 15 puncte.
Meciul Israel – Elveția este unul deosebit de important pentru tricolorii lui Edi Iordănescu. În funcție de scorul acestei partide, vom ști sigur ce rezultat ne va califica la EURO 2024.
În cazul în care Elveția va câștiga cu Israel, naționalei României îi va trebui un egal în meciul direct cu selecționata din „Țara Sfântă”, tricolorii urmând a se califica indiferent de rezultatul meciului cu elvețienii.
În caz contrar, dacă reprezentativa României va pierde duelul cu Israel, va trebui ca tricolorii să învingă Elveția. Acest scenariu se aplică și în situația în care Israel va remiza cu Elveția.
În situația în care Israel va învinge Elveția, România se poate califica la EURO 2024 și dacă obține doar un egal cu Israel. Însă elevii lui Iordănescu vor trebui să obțină un punct și în meciul cu Elveția.
Asta deoarece dacă Israel și România vor fi la egalitate de puncte, diferențierea se va face după golaverajul general din grupă, iar tricolorii au acum +9, în timp ce Israel are -1.
În cel mai rău scenariu, românii ar rata calificarea la EURO numai dacă Israel va câștiga cu Andorra la 10 goluri diferență.
Pe de altă parte, dacă vom pierde meciul cu Israel, va trebui să câștigăm cu Elveția pentru a ne califica. Asta deoarece reprezentanții din „Țara Sfântă” ar obține mai multe puncte decât tricolorii și numai o victorie în fața elvețienilor ne-ar mai putea califica la EURO 2024.