„Câinii” au anunțat că au finalizat dosarul pentru înscrierea în Liga 2. În plus se pregătesc transferuri și contracte. Deocamdată, echipa nu are un antrenor și nici un investitor important.
„Dinamo nu s-a închis, respiră la birouri și trăiește, pe terenul verde al cantonamentului de la Săftica, pentru a pregăti noul sezon.
E vineri, la secretariat se ștampilează ultimele documente cerute de FRF pentru înscrierea în Liga 2. Fetele de la contabilitate fac plăți, cei de la marketing au ajuns la un acord cu un nou partener de tricou, iar departamentul sportiv pregătește contracte și acorduri de transfer.
Oamenii de la „insolvență” prezintă situația reală din punct de vedere financiar și vorbesc, cu cifrele în față, despre un buget corect pentru viitorul clubului.
La 20 de kilometri de București, pe DN1, în cantonamentul de la Săftica, un nou antrenament după vizita medicală de ieri dimineață. Condusă de Mihăescu și Augustin, echipa își continuă programul de pregătire.
Mâine joacă al doilea amical al verii, la ora 11:00, cu Unirea Slobozia, pe terenul celor din Ialomița. Dinamo trăiește”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a clubului Dinamo.
La vizita medicală au fost prezenți 23 de jucători printre care și cei trei fotbaliști transferați în această vară, Bogdan Gavrilă (30 de ani), Vali Lazăr (32 de ani) și Neluț Roșu (28 de ani). Iulian Mihăescu este antrenor interimar la Dinamo, după plecarea lui Gică Mihali.