Lovitură totală pentru Simona Halep! Anunţ devastator înaintea procesului de la TAS. Greşeala uriaşă care s-a comis. Totul a ieşit la iveală în urmă cu puţin timp şi a devenit public imediat.
Simona Halep a încasat o suspendare de 4 ani pentru dopaj din partea acuzatorilor de la ITIA. Românca susţine că este nevinovată şi că îşi va căuta dreptatea la TAS.
Lovitură totală pentru Simona Halep!
Înaintea audierii de la TAS ies la iveală amănunte incredibile. Un jurnalist de investigaţii din SUA, Matthew Futterman, atrage atenţia. Susține că procesul se desfășoară după un sistem „greșit”.
Futterman, jurnalist al publicației The Athletic, a criticat lipsa de transparență în cazul Halep. Cel mai mult l-a nemulțumit faptul că procesul de la TAS se derulează cu ușile închise.
„Primul lucru pe care l-aș spune este că, din păcate, am o nemulțumire ca reporter. Spre deosebire de un tribunal american, audierile din acest proces sunt confidențiale. Nu știu de ce, probabil pentru a proteja intimitatea, dar când ajungi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, a existat deja o decizie în prima instanță.
Cred că este un sistem greșit! Mi-ar plăcea ca lucrurile să fie la vedere, pentru că am avea garanția că autoritățile care au putere în acest caz judecă după standardele corecte”, a declarat Matthew Futterman, conform Tennis Channel.
TAS a confirmat că apelul Simonei a fost înregistrat, dar nu a oferit un termen limită în vederea desfășurării procesului. „TAS a înregistrat apelul formulat de jucătoarea română de tenis Simona Halep împotriva deciziei pronunțate de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pe data de 22 septembrie 2023, în cadrul căreia a fost găsită vinovată pentru încălcarea regulamentului anti-doping și sancționată cu o suspendare de 4 ani, începută pe 7 octombrie 2022, precum și anularea tuturor rezultatelor obținute în perioada 29 august – 7 octombrie 2022, inclusiv retragerea de medalii, titluri, puncte în clasament și bani.
În apelul formulat către TAS, sportiva cere ca decizia dată de ITIA să fie ignorată și ca sancțiunea să-i fie redusă. Procedurile de la Curtea de Arbitraj Sportiv au început și, în conformitate cu codul intern și cu regulile care guvernează Tribunalul, părțile vor face schimb de documente și se constituie completul care va judeca acest caz.
Odată constituit, completul de judecată va comunica instrucțiunile procedurale, inclusiv pentru stabilirea unei audieri. După audiere, completul de judecată va delibera și va emite o hotărâre care va conține decizia și motivele acesteia.
În acest moment, nu este posibil să estimăm un termen pentru când va fi dată decizia. Decizia dată de completul de judecată de la TAS va fi definitivă și executorie. Părțile vor putea face apel la Tribunalul Federal Elvețian în termen de 30 de zile”, a transmis TAS într-un comunicat.