Dan Şucu nu s-a mai abţinut! Anunţ incredibil al patronului de la Rapid. S-a aflat ce a spus după victoria contra celor de la FCSB. Şeful echipei din Giuleşti a recunoscut că înaintea meciului s-ar fi mulţumit şi cu un egal.
E sărbătoare la Rapid după victoria cu FCSB. A recunoscut inclusiv patronul echipei din Giuleşti, Dan Şucu.
Dan Şucu nu s-a mai abţinut!
Dan Şucu a avut mari emoții. Victoria i-a intrat la inimă patronului din Giulești care a dublat primele de joc. Rapid este în mare formă în Superligă. A reușit în două etape să le învingă pe CSU și pe FCSB.
“Au fost foarte multe victorii frumoase de când sunt la Rapid, dar în mod sigur aceasta este una din cele mai frumoase din scurta mea carieră de finanțator trecător al acestei echipe atât de iubite. Este o victorie care mi-a mers la inimă, o victorie pe care în adâncul sufletului o speram.
Dar trebuie să recunosc că dacă m-ar fi întrebat cineva înainte de meci dacă semnez pentru un egal, aș fi semnat cu ambele mâini. Mă gândeam și vorbeam cu colegii mei că ar fi bun și un egal ținând cont de jucătorii care ne lipsesc”, a declarat Dan Șucu, conform fanatik.ro.
Rapid a ajuns la 3 victorii în ultimele 5 partide. După aceste rezultate, echipa lui Bergodi s-a apropiat la doar două puncte de FCSB. Pentru Rapid, urmează duelul cu cei de la Sepsi. “Mai ales că jucam cu echipa de pe locul 1, FCSB, o formație bună și susținută de mulți suporteri, pe un stadion unde este greu să câștigi. Iată că am reușit să câștigăm în deplasare, nu doar pe Giulești.
Mă bucur că s-a spart și acest mit, mă bucur că am făcut asta împotriva echipei care este considerată cea mai puternică. Am demontat și acest mit că Rapid nu poate să câștige decât acasă, pe Giulești. Este una din cele mai frumoase victorii de când sunt la Rapid și sper că vor mai urma multe altele”, a completat Dan Șucu, conform sursei citate.