Scandal în Bănie. Mihai Rotaru se va enerva cumplit. Doi suporteri au ajuns la închisoare

Scandal în Bănie. Mihai Rotaru se va enerva cumplit. Doi suporteri au ajuns la închisoare.

Doi suporteri ai echipei lui Mihai Rotaru au fost condamnați la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru tentativă de omor, după ce un fan a fost înjunghiat, iar altul a fost lovit în cap cu un ciocan.

Scandal în Bănie. Mihai Rotaru se va enerva cumplit

În urma conflictului izbucnit la meciul din 2021, dintre CSU Craiova și Gaz Metan, între două grupări de suporteri din Craiova, Tribunalul Dolj a dat sentința.

Dan V. şi Florin B. au fost găsiți vinovați și condamnați la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Însă, decizia nu este definitivă, iar inculpații pot face apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Conflictul s-a petrecut în noaptea de 18 spre 19 decembrie 2021, pe strada Măcinului din Craiova, între mai mulţi bărbaţi din grupările de suporteri „Ponsiona” şi „Sezione Ultra”.

Potrivit cotidianului gazeta de sud, în urma încăierării, un craiovean, Ionuţ M., a fost înjughiat. Iar un alt fan, Mihai R., a fost lovit cu un ciocan în cap.

Scandalul s-a declanșat însă în timpul deplasării la un meci a celor de la CSU Craiova cu Gaz Metan (1-1), disputat la Mediaş. Cele două grupări, aflate în relații bune, au mers împreună la meci, cu un autocar. Problema a apărut în timpul unei opriri, când au început să se certe. După cearta iniţială, toți cei implicați s-au liniştit şi au continuat deplasarea la Mediaş.

În tribună, însă, în timpul partidei, s-a iscat o nouă dispută verbală, iar scandalagii au fost evacuaţi de jandarmi din stadion. Când s-a pus problema întoarcerii în Bănie, membrii „Sezione Ultra” le-au transmis celor din „Ponsiona” că nu le mai permit să călătorească în acelaşi mijloc de transport cu ei.

L-a lovit cu ciocanul în cap

După sosirea la Craiova, unii cu autocarul, cei din gruparea „Ponsiona” prin mijloace proprii, situația a degenerat. După ce a aflat despre conflict, liderul „Ponsiona”, care nu fusese la Mediaş, a mers însoţit de alţi bărbaţi la domiciliul unuia dintre membrii „Sezione”.

Acesta din urmă a fost avertizat telefonic de către concubina sa că pe stradă sunt două maşini care îl aşteaptă. A decis totuși să se îndrepte spre casă, însoţit de alţi membri ai grupării „Sezione” cu care se afla în centrul Craiovei.

Ajunşi pe strada Măcinului, Ionuţ M., din gruparea Sezione, a încercat să vorbească cu liderul Ponsiona. Nu au reuşit să se înţeleagă, iar un alt membru al Sezione, Mihai R., a intrat în discuţie. Moment în care, un fan din Ponsiona l-a lovit pe respectivul cu un ciocan de tâmplărie în cap.

Înjunghiat de două ori în spate

Victima a căzut la pământ, însă a reuşit să pareze cu mâna cea de-a doua lovitură. Imediat după aceea, cel care a lovit cu ciocanul s-a baricadat în maşină. Conflictul a continuat şi a culminat cu momentul în care liderul „Ponsiona” l-a înjunghiat de două ori în spate pe Ionuţ M. După aceea, membrii Ponsiona au fugit de la locul scandalului.

Ambele victime au fost duse la spital de către membrii Sezione Ultra, cu maşini proprii. Bărbatul înjunghiat a avut nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale. De asemenea, cel lovit cu ciocanul a avut nevoie de 35-40 de zile de îngrijiri, potrivit sursei menționate mai sus.

Decizia Tribunalului Dolj

„Condamnă pe inculpatul V. Dan Constantin la pedeapsa principală de 3 ani, 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor (faptă din 18/19.12.2021, persoană vătămată M. Ionuţ Iustinian). … Condamnă pe inculpatul V. Dan Constantin la pedeapsa de 1.800 lei amendă penală, echivalentul a 90 zile-amendă, pentru săvârşirea faptei de tulburare a ordinii şi liniştii publice. … Contopeşte pedepsele aplicate şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa închisorii de 3 ani şi 4 luni. La aceasta se adaugă pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.800 lei. Urmează ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare. De asemenea, 1.800 de lei amendă penală”, a transmis Tribunalul Dolj.

„Condamnă pe inculpatul B. Florin Daniel la pedeapsa principală de 3 ani, 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor (faptă din 18/19.12.2021, persoană vătămată R. Mihai Alexandru). … Condamnă pe inculpatul B. Florin Daniel la pedeapsa de 1.800 lei amendă penală, echivalentul a 90 zile-amendă, pentru săvârşirea faptei de tulburare a ordinii şi liniştii publice. … Contopeşte pedepsele aplicate şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa închisorii de 3 ani şi 4 luni. La aceasta se adaugă pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 lei. Urmează ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare. De asemenea, 1800 de lei amendă penală”, a mai transmis Tribunalul Dolj.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed