Paulo Dybala (28 de ani) continuă să fie liber de contract, după despărțirea de Juventus, de la finalul sezonului trecut.
Deși părea că Inter are cele mai mari șanse să obțină semnătura lui Dybala, vicecampioana Italiei a renunțat la transferul argentinianului, după revenirea lui Romelu Lukaku. Sărit din schemă de către „nerazzurri”, Paulo Dybala mai are trei variante în momentul de față, anunță Tuttosport.
Italienii scriu că Napoli, AS Roma și Sevilla sunt cele trei cluburi care au rămas interesate de serviciile atacantului. Cu toate acestea, transferul lui Dybala este îngreunat în momentul de față de salariul acestuia, care ar fi de aproximativ 7 milioane de euro anual, potrivit digisport.ro.
Totodată, în ultimele ore s-a discutat și despre varianta Olympique Marseille, astfel că este curios de văzut unde va ajunge în cele din urmă „Joya”, după șapte ani petrecuți la Juventus Torino.
Despre Dybala s-a vorbit destul de mult în ultima vreme că ar ajunge la Inter Milano, însă sosirea lui Romelu Lukaku a complicat lucrurile pentru argentinian. Întrebat despre situația fostului fotbalist de la Juventus, Giuseppe Marotta, președintele nerazzurrilor, a dat de înțeles că vicecampioana Italiei nu mai are nevoie de întăriri în linia ofensivă.
„Dybala face parte din lotul jucătorilor liberi și este prima dată când atât de mulți fotbaliști sunt liberi. Este demonstrația unui fotbal care se transformă, în care trebuie să avem curajul să acționăm. Dybala a reprezentat și reprezintă o oportunitate, dar suntem acoperiți în sectorul ofensiv. Rămâne însă respectul pentru un jucător față de care am o afecţiune deosebită”, a spus Marotta, potrivit Tuttosport.