Omul lui Răzvan Burleanu are tupeu! Mesaj dur pentru cei din Israel. Ce le-a transmis înaintea duelului decisiv pentru EURO 2024

Omul lui Răzvan Burleanu are tupeu! Mesaj dur pentru cei din Israel. S-a aflat ce le-a transmis înaintea duelului decisiv pentru EURO 2024. Tricolorii lui Edi Iordănescu vor juca pe stadionul Akademiei Pușkaș marele meci cu Israel.

Omul lui Răzvan Burleanu este convins că putem câștiga și duelul din tribune luna viitoare, atunci când dăm probabil bătălia decisivă pentru EURO 2024.

Omul lui Răzvan Burleanu are tupeu!

Stadionul de lângă Budapesta are mai puțin de 4.000 de locuri. Astfel, naționala României va avea aproape 200 de fani la „finala” cu Israel. Mai precis, undeva între 180 și 190 de bilete vor fi disponibile.

„180 de români îi vor domina în tribune pe suporterii israelieni. Sunt convins de asta. Nu vor fi niciun fel de probleme în Ungaria! S-a întâmplat ceva la meciul cu Belarus? Am umblat în treningul naționalei la Budapesta pe stradă și a fost totul în regulă. Știm stadionul pe care se va juca, l-am văzut, știm la ce să ne așteptăm.

Important este că terenul arată foarte bine, față de gazonul de la Budapesta, acolo unde am întâlnit Belarus. Nici nu se compară din acest punct de vedere, condițiile sunt foarte bune. Rămâne acum să obținem un rezultat bun: va fi care pe care în meciul cu Israel. Să nu ne luăm după ce s-a întâmplat la București (n.n. 1-1, pe Arena Națională). Acum este un alt meci”, a spus Mihai Stoichiță, conform prosport.ro.

În partida tur, tricolorii conduși de Edi Iordănescu au suferit mai ales în repriza secundă, după golul izbutit de Denis Alibec. Au rămas neînvinși cu două etape înainte de finalul preliminariilor. După partida cu Israel, naționala noastră va întâlni Elveția, la București.

Programul meciurilor din grupa preliminară a României
12 noiembrie: Kosovo – Israel (21:45)
15 noiembrie: Israel – Elveția (21:45)
18 noiembrie: Belarus – Andorra (19:00), Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo (21:45)
21 noiembrie: ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21:45)

Clasament Grupa I, în preliminariile EURO 2024
1. România – 16 puncte (8 meciuri, golaveraj +9)

2. Elveția – 15 puncte (7 meciuri, golaveraj +12)

3. Israel – 11 puncte (6 meciuri, golaveraj 0)

4. Kosovo – 7 puncte (7 meciuri, golaveraj 0)

5. Belarus – 6 puncte (8 meciuri, golaveraj -7)

6. Andorra – 2 puncte (8 meciuri, golavaraj -14)

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed