Israelienii iau măsuri! Anunţul făcut înaintea meciului decisiv pentru EURO 2024. Edi Iordănescu nu se aștepta la așa ceva

Israel și România se vor întâlni pe 18 noiembrie în preliminariile EURO 2024. Meciul va avea loc în Ungaria, și se pare că Federația din Israel le-a pregătit o surpriză tricolorilor.

Naționala României este pe primul loc în Grupa I de calificare la turneul final.

Israelienii, măsură uluitoare

Războiul dintre Israel și gruparea Hamas a făcut ca meciurile din preliminariile EURO 2024 să fie amânate și mutate în alte țări. Întâlnirea cu România, caree va avea loc în luna noiembrie, a fost programată în Ungaria, cel mai probabil la Budapesta.

Israelienii nu vor să joace cu tribunele goale, totuși, se pare că numărul suporterilor va fi limitat, anunță GSP.ro. Luni dimineața, va avea loc o întâlnire între oficialii Federației Israeliene de Fotbal, cei din Federația Maghiară, dar și cu reprezentanții poliției de la Budapesta.

Naționala Israelului ar fi trebuit să joace în octombrie. Cum partidele au fost amânate, acum va disputa 4 meciuri în noiembrie, cu Kosovo (12 noiembrie), Elveția (15), România (18) și Andorra (21).

Naționala României este pe primul loc în Grupa I cu 16 puncte. Elveția este pe doi, cu 15 puncte, în timp ce Israel este pe poziția a treia, cu 11 puncte. Urmează Kosovo, 7 puncte, Belarus, 6 puncte și Andorra, 2 puncte.

Edi Iordănescu a anunțat lista preliminară a stranierilor pentru meciurile cu Israel și Elveția

PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);
FUNDAȘI
Deian SORESCU (Raków | Polonia, 14/0), Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Alexandru PAȘCANU (Sporting Gijón | Spania, 0/0), Cornel RÂPĂ (Cracovia | Polonia, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 25/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 0/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);

MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Dennis MAN (Parma | Italia, 20/6), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Alexandru DOBRE (Famalicão | Portugalia, 2/0), Andrei CORDEA (Al-Tai | Arabia Saudită, 5/0);

ATACANȚI
Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4), Florin ANDONE (CD Eldense | Spania, 25/2).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Marius Şumudică, în alertă! Probleme mari pentru Cristi Săpunaru. Anunţul momentului înaintea duelului cu FCSB

Marius Şumudică, în alertă! Probleme mari pentru Cristi Săpunaru....

Scoţienii au dat verdictul! Anunţ clar înaintea duelului cu FCSB. Cum au numit-o pe campioana României

Scoţienii au realizat un sondaj neașteptat înaintea meciului dintre...

Ciprian Tătăruşanu a dat verdictul! Cine va câştiga Superliga: ‘E cea mai puternică’

Ciprian Tătăruşanu a făcut o analiză a campionatului intern...

Jaqueline Cristian, out de la Guangzhou. Românca a ratat 6 mingi de set. Cu câți bani a plecat de la turneul asiatic

Jaqueline Cristian a fost eliminată în optimile turneului WTA...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed