Ovidiu Burcă, dat afară de la Dinamo?! Anunţ clar al şefilor. Totul a devenit public înaintea meciului

Ovidiu Burcă, dat afară de la Dinamo?! Anunţ clar al şefilor. Totul a devenit public înaintea meciului. Cu cine ar putea fi înlocuit tehnicianul pe ultima sută de metri.

Ovidiu Burcă este  pe marginea prăpastiei! Șefii de la Dinamo au spus clar ce se va întâmpla cu postul tehnicianului. Colaborarea este aproape de final.

Ovidiu Burcă, aproape demis din funcție

Conducerea Dinamo a anunțat o potențială înlocuire a antrenorului Ovidiu Burcă pe banca tehnică a formației. 

În urma eșecului categoric din duelul cu FC Hermannstadt, 0-4, șefii celor de la Dinamo au lăsat loc de interpretări în contextul demiterii lui Ovidiu Burcă.

În prezent, zvonul cum că tehnicianul va fi înlocuit, de fapt, cu Ionuț Chirilă, este din ce în ce mai credibil. Andrei Nicolescu, acționar și administrator al clubului, a exclus această posibilitate.

”Burcă a fost afectat de rezultatul de la Sibiu, de prestația echipei, de eventuala lui demitere, dar noi am reușit să-l echilibrăm iar el, la rându-i, a reușit să transmită acest mesaj mai departe către echipă.

Mi-ar plăcea ca noi toți, cei din familia Dinamo, să considerăm toate meciurile de acum decisive, nu doar cel de mâine (n.r. Dinamo – Poli Iași). Însă, din alte puncte de vedere nu e decisiv (n.r. – aluzie la posibila demitere a lui Burcă)!”, a spus conducătorul grupării din Ştefan cel Mare, conform playsport.ro.

Declarațiile tehnicianului despre zvonul demiterii sale

„În primul rând cred că trebuie să fac niște lămuriri. Pentru că după meciul de la Sibiu n-am mai vorbit cu absolut nimeni.

În primul rând cred că este totala mea responsabilitate pentru ce s-a întâmplat acolo. Cred că am fost total neinspirat în a gestiona această pauză pe care am avut-o înainte de meciul de la Sibiu.

Îmi asum total ceea ce s-a întâmplat la Sibiu. Aș vrea să-i asigur pe oameni că a fost doar un accident, Echipa nu va mai arăta așa în acest sezon. Așa ca să lămurim episodul Sibiu.

Am o conducere care mă susține. Le mulțumesc pe calea asta. Cred că nu există dinamovist în momentul ăsta care să fie mulțumit de cum arată echipa. De locul pe care-l avem în clasament. Condițiile pe care le avem și pe care le oferă sunt poate chiar mai sus decât primele zece echipe. E de datoria mea și a echipei să întoarcem această situație. Am încredere în jucătorii pe care-i am. Eu sunt convins că echipa va avea reacție!”, a spus Burcă, într-o conferinţă de presă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed