Dumitru Dragomir, avertisment pentru Dinamo. Anunțul care îi sperie pe fanii echipei. Fostul şef al LPF a vorbit despre situaţia extrem de gravă a echipei din Ştefan cel Mare. Câinii sunt penultimii în Superliga.
După ce a promovat din Liga a 2-a, Dinamo riscă să retrogradeze din nou. Pe lângă problemele din punct de vedere sportiv, clubul întâmpină și probleme financiare.
Dumitru Dragomir, avertisment pentru Dinamo
Fostul șef LPF, Dumitru Dragomir, este de părere că, în cazul în care nu se produce nici o schimbare din punct de vedere financiar, câinii riscă să nu se salveze de retrogradare. Iar toată vina nu o aruncă nici pe antrenorul echipei, Ovidiu Burcă și nici pe Nicolaescu, ci pe acționarii clubului.
”Eu spun că Dinamo nu are nicio șansă să se salveze de la retrogradare. Și principalul motiv este legat de bani. Dacă nu ai bani, nu poți, băi, fratele meu, să faci nimic. Norocul te ține o perioadă, dar după aia nu ai cum! Îți pleacă și jucătorii de valoare, nu poți aduce alții și așa mai departe!
Și, reține ce spun: nu sunt vinovați nici Burcă, nici avocatul ăla (n.r. Andrei Nicolescu). Dinamo nu poate, va retrograda. Doar dacă, printr-o minune, nu cumva fac rost de bani mulți, dar repede”, a declarat Dumitru Dragomir pentru digisport.ro.
4 milioane de euro susțin că au cheltuit până acum noii acționari de la Dinamo.
După 13 etape, Dinamo a adunat 9 puncte. Echipa se află pe penultimul loc în clasamentul Superligii, ultimul loc fiind ocupat de FC Botoșani, cu un cumul de 6 puncte.
Pe locul 14 e UTA, 11 puncte, pe 13 este Voluntari, 13 puncte, iar pe 12 FCU Craiova, 14 puncte.