Intervenţie dură în scandalul momentului! Marius Lăcătuş le-a dat ordin judecătorilor. Greșeala făcută în instanţă.
Luni, Curtea de Apel București a hotărât că palmaresul Stelei din perioada 1947-1998 îi revine CSA Steaua București, palmaresul dintre 1998 și 2003 nu îi revine nimănui, iar cel din 2003 până în prezent lui FCSB.
Marius Lăcătuş, intervenție dură în scandalul momentului
Marius Lăcătuș, gloria clubului Steaua, a avut o intervenție, la digisport, despre scandalul dintre CSA Steaua București și FCSB. Acesta este de părere că Steaua adevărată este cea la care el a fost antrenor.
„Mă găndesc și la jucători, la antrenori. Au jucat în Ghencea, cu Steaua, în cupele europene. Ei ai cui sunt? Justiția ar trebui să dea o sentință și pentru această perioadă.
Cred că o astfel de sentință ar trebui să îi spună și Ministerului să facă mai mult, să găsească metodele necesare ca această echipă să promoveze. Să ai palmares și să joci în Liga 2 fără drept de promovare nu e ușor pentru nimeni, pentru jucători, antrenori sau suporteri.
Era Steaua când eram eu antrenor. Președinte am fost tot la Steaua. Era Steaua care juca în Ghencea. Acum nu mai e Steaua.
Trebuie să ne întrebăm cum de au avut dreptul de a juca în Liga 1? Palmaresul i-a ajutat foarte mult la meciurile din cupele europene. Eu nu sunt jurist, dar dacă până în 2003 nu au avut dreptul să se folosească de palmares, înseamnă că dreptate are Steaua.
Palmaresul cel mai bogat a fost până în 1998. Asta mă mulţumeşte că FCSB nu va mai apărea câştigătoare a Cupei Campionilor la UEFA. Liga Profesionistă are obligaţia să anunţe la UEFA acest lucru”, a spus Marius Lăcătuș, pentru sursa menționată mai sus.