Mihai Stoica s-a dezlănţuit! Jucătorul lui Elias Charalambous, avertizat în direct. Greşeala care îl poate scoate din echipă. Managerul general al celor de la FCSB a vorbit despre unul dintre favoriţii lui Gigi Becali.
Mihai Stoica nu îl menajează pe fundaşul lui Elias Charalambous. A remarcat punctele forte din jocul stoperului Siyabonga Ngezana, dar îi sugerează acestuia să nu își mai asume riscuri.
Mihai Stoica s-a dezlănţuit!
FCSB a plătit 600.000 de euro pentru a-l transfera pe fundașul central sud-african Siyabonga Ngezana, care până în acel punct al carierei evoluase la seniori doar la Kaizer Chiefs.
Ngezana a avut nevoie de câteva luni de acomodare, apoi și-a făcut loc în primul 11 al lui elias Charalambous. A profitat de accidentarea veteranului Vlad Chiricheș. De atunci, sud-africanul este piesă de bază la FCSB, cu evoluții apreciate, în special cea de la ultima partidă, cu FC Voluntari (0-0).
Mihai Stoica spune despre Ngezana că are calități evidente. „Până acum, Ngezana a demonstrat că are calităţi excepţionale. Trebuie să-şi corecteze nişte porniri, să fie mai sigur cu mingea la picior, să nu încerce pase filtrante cu călcâiul, că riscul e mare.
Este extrem de rapid şi are calităţi fizice și tehnice remarcabile”, a spus Stoica, în direct la OrangeSport.
Ngezana a jucat 8 meciuri pentru FCSB, 7 ca integralist, unul doar pe final. A fost introdus în ultimele minute ale partidei cu UTA după ce Vlad Chiricheș se accidentase. Sud-africanul a și înscris un gol, în meciul de Cupă cu FC Bihor Oradea.