Gică Hagi s-a dezlănţuit! Avertisment devastator pentru cei de la Farul. S-a aflat de ce se teme în disputa cu Mircea Rednic. Chiar antrenorul constănţenilor a vorbit înaintea duelului de la Ovidiu.
Gică Hagi a făcut dezvăluiri înaintea partidei cu UTA, care va avea loc joi. A afirmat că echipa adversă a crescut de la meci la meci, iar antrenorul arădenilor, Mircea Rednic, ştie ce face.
Gică Hagi s-a dezlănţuit!
Gică Hagi vrea ca jucătorii săi să fie mai inspiraţi la finalizare decât au fost în partida cu Universitatea Cluj. Partida cu UTA este ultima restanţă din Superliga. “Este un meci restant în care jucăm acasă, contra unui bun prieten şi un coleg cu care am jucat împreună. Am crescut împreună.
Este un meci important, aşa cum a fost cel cu Cluj de acasă. Am încercat şi am reuşit să ne impunem ritmul şi intensitatea jocului, dar în ultimii 30 de metri am fost mai puţin inspiraţi. Sperăm ca de data aceasta să fim mai inspiraţi în ultimii 30 de metri.
Am făcut un meci, din punctul meu de vedere, bun, unde ne-am impus la toate capitolele, atât în posesie, atât în duel şi în presiune cu cei de la Cluj şi sperăm acum şi cu UTA să o facem la fel de bine şi cu mai multe goluri”, a declarat Hagi.
El nu se va putea baza în această partidă pe Nedelcu, Grigoryan, Vână, Benchaib, Cojocaru şi Andronache, care sunt accidentaţi. Larie şi Louis Munteanu sunt incerţi.
Hagi a mai afirmat că UTA a crescut de la meci de la meci. “UTA a crescut de la meci la meci, creşte de la meci la meci. Sunt convins că Mircea ştie ce face. Practic, a demonstrat de fapt că ştie ce face când meci de meci a fost o echipă mai bună, mai omogenă, mai puternică.
O echipă destul de puternică, diferită puţin faţă de ce era U Cluj, mult mai puternică, mult mai verticală. Cu siguranţă ne aşteaptă un meci de luptă, un meci greu. Ştim că a jucat foarte bine cu echipele foarte bune. Trebuie să ne facem jocul nostru, să încercăm să fim mai buni ca ei. I-am analizat, am văzut ce calităţi au, ce defecte au şi sperăm să fim noi într-o formă foarte bună, într-o zi bună”, a mai declarat antrenorul Farului.
Meciul dintre Farul Constanţa şi UTA va avea loc joi, de la ora 20.00, pe stadionul din Ovidiu.