Avertisment teribil al lui Mircea Lucescu! Greşeala uriaşă a celor de la Dinamo. Ar putea produce un scandal uriaş. Antrenorul a trans un semnal de alarmă în vederea tuturor oficialilor clubului din ”Groapa”.
Mircea Lucescu îi oferă pontul cel mare lui Ionuț Lupescu! Care este viitorul formației CS Dinamo. Nu trebuie să repete greșeala de la Steaua.
Avertisment teribil al lui Mircea Lucescu!
Ionuț Lupescu a fost convins să se alăture proiectului clubului CS Dinamo, având ca principal scop dezvoltarea la standarde internaționale, a Academiei lui Dinamo!
„Am vorbit cu el, e o veste extraordinară că Dinamo a reuşit să-l convingă, într-un moment în care el era disponibil, să vină la club şi să accepte să lucreze. Pentru că el, ca şi Răducioiu, e unul dintre copiii lui Dinamo, a fost crescut de acest club de la 10-11 ani.
Obiectivul este să fie o singură echipă Dinamo. Nu una, nu două, nu trei. Nu se poate face greşeala pe care au făcut-o cei de la Steaua. Trebuie o singură echipă Dinamo, care să reprezinte întreaga masă imensă a suporterilor dinamovişti. N-ai cum să împarţi oamenii, să le zici: voi ţineţi cu Dinamo acesta, iar voi cu Dinamo celălalt. O absurditate.
Prezenţa lui Ionuţ Lupescu acolo îi va aduce pe toţi la aceeaşi masă, are capacitatea de a-i aduna şi de a-i face să înţeleagă. Aceasta e ideea lui, un singur Dinamo pentru toţi suporterii. Repet, nu două Dinamo sau trei Dinamo!”, a spus Mircea Lucescu, potrivit gsp.ro.
CS Dinamo dorește colaborarea cu echipa din primul eșalon
Oficialii formației din liga 3 ar dori ca FRF să schimbe regulamentul astfel încât CS Dinamo să poată colabora cu echipa din prima ligă, însă fără a fi obligate să fuzioneze.
„Am reușit să obținem expertiza domnului Ionuț Lupescu pentru secția de fotbal. Vreau să lămuresc ceva. Pentru că primesc multe întrebări. Noi nu suntem în concurență cu clubul de fotbal din Liga 1. Mi se pun întrebări de ce vin legendele la CS Dinamo. Pentru că, probabil, noi vrem să facem o academie performantă, în perioada următoare.
Ne dorim să producem sportivi și fotbaliști de calitate. Să deservească echipele din Liga 1 și echipele naționale ale României, indiferent de vârstă. Avem o relație foarte bună cu FC Dinamo. Am fost contactat de domnul Nicolescu ca să unim academiile. Mai ales acum, după venirea domnului Lupescu.
Am avut o discuție și cu FRF, vom avea o întâlnire oficială săptămâna viitoare, pentru a schimba puțin regulamentul. Cel puțin din punctul nostru de vedere, vrem ca o echipă de Liga 1 să aibă posibilitatea să aleagă cu ce academie dorește să colaboreze. Noi credem că multe academii se fac numai pe hârtie, în multe dintre situații, doar pentru că există o obligativitate”, a spus Ionuț Popa, președintele CS Dinamo.