Leo Grozavu s-a dezlănțuit! L-a făcut praf pe arbitrul meciului cu Sepsi: ‘Ne bagă pumnul în gura’ + Atac și la adresa LPF

Poli Iași a câștigat meciul cu Sepsi, scor 1-0. Moldovenii sunt pe locul 10 în Superliga, cu 14 puncte, la egalitate cu Oțelul Galați.

Leo Grozavu nu s-a abținut și a pus tunurile pe arbitrul Chivulete, cel care l-a eliminat.

Mă bucur pentru victorie, pentru băieți, o luptă, sacrificii, dar așa sunt victoriile mai frumoase.

Eu zic că nu am făcut mare lucru, dar în România nu apuci să spui ceva că imediat ești penalizat cu galben. Apoi, când am văzut că vine cu galbenul, știam deja că voi fi suspendat, nu am apucat sa mai spun ceva, că deja a pregătit cartonașul roșu. Ce să spunem, pumnul în gură, asta e România.

Nu am contestat, am spus că a fost un corner pentru noi la faza premergătoare golului anulat la VAR. Când se termină cu bine, treci peste toate. Suntem și noi oamenii muncii și ar trebui mai multă atenție. Dacă vine Vassaras să spună toleranță zero pentru bănci, toată lumea tremură de frică.

Vassaras ar trebui să se ocupe doar de arbitraj, iar noi, dacă facem gesturi deplasate, merităm cartonașe roșii, dar când avem alte opinii decât ale arbitrului, nu înseamnă că jignim. Dacă suntem eliminați la cea mai mică grimasă, e cam mult, dar asta e.

Am încercat să ne reconsiderăm poziția în ultima perioadă, am folosit acest sistem cu doi mijlocași la închidere. Nu sunt lucruri speciale, dar așa e în fotbal, norocul se mai schimbă, azi a fost de partea noastră. A fost acea fază din minutul 2, când am primit un penalty foarte ușor acordat. La noi imediat ești taxat, în funcție de cine ești sau de cum te cheamă.

Pentru noi e o victorie importantă pentru că a fost în fața suporterilor. Mă bucur că a venit acum, sper să ne dea încredere. Orice joc e dificil în prima ligă. Ne așteaptă un alt joc dificil. A fost o programare cel puțin ciudată, se știa de atât timp că avem și noi jucători la națională, avem jucători care vin de la distanță.

Nu am putut să îl folosim pe Samayoa din același motiv. Am fost programați la două zile, nu se mai ține cont de nimic. Dintr-un joc care trebuia să se dispute la un anumit moment, în care aveam șansa noastră, s-a făcut să fim dezavantajați”, a declarat Leo Grozavu după meciul cu Sepsi.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed