Adrian Mititelu face anunţul momentului! Dezvăluiri despre noul antrenor al lui FCU Craiova. Obiectiv uriaş pentru tehnicianul italian. După mai multe săptămâni de incertitudine, echipa alb-albastră are un nou antrenor.
Adrian Mititelu l-a adus pe italianul Giovanni Costantino. Finanțatorul lui FCU Craiova promite că nu îl va schimba curând din funcție.
Adrian Mititelu face anunţul momentului!
Adrian Mititelu are planuri mari la FCU Craiova cu noul antrenor. Îl compară cu varianta de 40 de ani a lui Nicolo Napoli. „Mi-a plăcut din prima clipă în care am conversat cu el. Mi-a plăcut şi îmi dă încredere că de data asta chiar am găsit un antrenor care să se potrivească pe ceea ce dorim noi la Craiova. Pe spiritul acestei echipe, pe modul nostru de viziune asupra fotbalului. Până la urmă ştiţi cum este, această nebunie pe care o am cu fotbalul trebuie să se concretizeze şi pe ceea ce îmi doresc eu.
Eu zic că în sfârşit, după foarte mult timp, avem un antrenor care să se muleze pe proiectul FCU, ex FC Universitatea Craiova, Ştiinţa. Spiritul este aici, nu a dispărut. Spiritul nu au putut să îl ia, aici nu au avut ce să facă, este peste tot aici. Sicilienii în special sunt foarte isteţi, foarte ambiţioşi şi foarte disciplinaţi.
Îmi aduce aminte de Nicolo Napoli din urmă cu 20 de ani, chiar sincer vă spun. L-am ajutat să antreneze foarte mult timp în România, deşi în 90% din timp a fost numai sub comanda mea. Dar asta nu înseamnă că nu a avut calităţi de antrenor.
Giovanni este mult mai bine pregătit din punct de vedere profesional. Comunică foarte bine, vorbeşte foarte bine limba engleză şi limba spaniolă, care la noi este foarte importantă. A promis că o să înveţe în scurt timp şi limba română.
Este un om care ştie ce vrea în viaţă, e tobă de fotbal, mai are nevoie şi de puţină şansă. Dar eu ce pot să vă spun e că îi voi acorda tot sprijinul să reuşească pentru că el cunoaşte fotbal, dorinţă are şi o capacitate de efort ieşită din comun”, a spus Adrian Mititelu.