Avertisment pentru vedeta lui Edi Iordănescu! Greşeala uriaşă a atacantului. O fostă glorie a fotbalului românesc l-a atacat pe Denis Alibec. Nu e deloc mulţumit de evoluţia atacantului în meciul cu Andorra. Rodion Cămătaru a vorbit despre tricolori şi nu l-a ocolit nici pe Ianis Hagi.
Fosta glorie a Craiova spune că România are șanse foarte mari de calificare la EURO 2024. Speră că tricolorii vor profita la maximum de faptul că Israelul nu va putea juca pe teren propriu meciul cu naționala noastră. Mai mult, a vorbit despre prestaţiile lui Ianis Hagi şi Denis Alibec.
Avertisment pentru vedeta lui Edi Iordănescu!
Rodion Cămătaru a vorbit și despre Denis Alibec, dar și despre Ianis Hagi. Fostul mare atacant al României a recunoscut că avea așteptări mult mai mari de la Alibec. Speră că fostul vârf al Farului se va revanșa în luna noiembrie, conform prosport.ro.
„Am ajuns la finalul acestei campanii de calificare, dar mai avem un hop, iar acest hop este dubla Israel – Elveția. Îmi pare rău de tot ce se întâmplă acum în Israel și în Gaza cu acest război. Noi trebuie să profităm la maximum din punct de vedere sportiv de problemele pe care le au cei din Israel. La ei campionatul este oprit, iar peste 50 la sută din lotul Israelului este format din jucători din campionatul lor intern. Deci, jucătorii respectivi nu vor mai avea meciuri în picioare.
Apoi noi trebuie să profităm la maximum de faptul că meciul direct cu Israel se va juca cel mai probabil pe un teren neutru. Cred că se va juca și fără spectatori. Trebuie să profităm de toate aceste lucruri. Trebuie să înțelegem că nu prea mai sunt echipe mici.
Belarusul nu este deloc o națională mică, deși este pe locul care este acum în clasament. Uitați ce meci a făcut Belarusul în Elveția. Am văzut meciul la televizor, iar selecționerul Elveției era uluit la 1-3 în minutul 85. Au fost puse camerele pe el. Omul era pierdut în spațiu. Și mă bucur că nu am tratat Andorra ca pe o națională mică. Băieții au intrat montați sută la sută și am văzut dăruire pe teren.
Dar, cu toate acestea eu zic că tot Elveția este principala favorită la câștigarea grupei, iar noi trebuie să ne concentrăm să oprim Israelul. Aștept mult mai multe pe teren de la Alibec. În această dublă Belarus – Andorra nu a mai fost Alibec ăla de la Farul.
L-am văzut mai mereu nervos și se vedea clar că este nemulțumit că nu îi iese jocul. Când este nervos chiar că nu mai joacă nimic. Însă, ne place sau nu ne place, Denis Alibec este atacantul numărul 1 al naționalei noastre. Altul mai bun nu avem.
Sper că ușor, ușor Ianis Hagi își va intra în mână și îl va pune și pe Alibec în situații de gol. Avem nevoie de un Alibec sută la sută pentru ultima dublă din aceste preliminarii. Eu am mare încredere în Alibec. Dunt convins că o să marcheze cu Israel. Ianis Hagi va reveni la echipa lui de club.
Acolo va strânge și mai multe minute. Sunt convins că și el va reveni în noiembrie mult mai bun. Noi cei care formăm opinia publică trebuie să fim acum și mai tare lângă băieții noștri. Suntem foarte aproape de calificare”, a spus Cămătaru, conform sursei citate.