Transferul carierei pentru un internațional român. Ar putea deveni cel mai scump fotbalist român. Edi Iordănescu, direct vizat

Transferul carierei pentru un internațional român. Ar putea deveni cel mai scump fotbalist român. Edi Iordănescu, direct vizat.

Stoperul ar fi ajuns pe lista celor de la Barcelona.

Transferul carierei pentru un internațional român

Evoluțiile lui Radu Drăgușin sunt apreciate în Italia. Este un om de bază la Genoa și a rămas la echipă și după promovarea în Serie A.

Impresarul fotbalistului spune că acesta ar fi intrat în atenția spaniolilor de la Barcelona. Drăgușin joacă în Italia din 2018, când Juventus l-a transferat de la Regal Sport București.

”Am fost sunat de un cunoscut agent din Spania. Drăgușin, din ceea ce mi s-a transmis, se află pe lista Barcelonei. L-au urmărit și îl urmăresc în continuare. Momentan, însă, nu am avut contact cu cineva din conducerea celor de la Barca. El poate juca oriunde, chiar dacă este de atâția ani în Italia. Sunt, deocamdată, zvonuri, dar dacă sună Real sau Barca nu poți să refuzi”, a spus Florin Manea, citat de iamsport.

Genoa i-a stabilit prețul de transfer la 40 de milioane de euro, așa că echipele care au fost interesate de internaționalul român au încetat negocierile. În cazul în care italienii vor obține suma dorită, Drăgușin va deveni cel mai scump fotbalist român. Adrian Mutu conduce la acest capitol. În 2003, Chelsea le-a plătit celor de la Parma 19 milioane de euro pentu fostul atacant.

”Drăgușin este cu 10 clase peste Gvardiol în momentul de față. Eu așa îl văd. Cu ce e mai bun Gvardiol decât Drăgușin? A ajuns să fie un element principal la Genoa și să țină apărarea în spate!”, declara Viorel Moldovan, la Prima Sport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed