Lovitură totală pentru Leo Messi! Obiectiv ratat pentru campionul mondial. Starul argentinian pleacă din America. Cel mai bun fotbalist al Planetei nu a reuşit să o revigoreze pe Inter Miami.
Leo Messi a revenit pe teren, la Inter Miami. Nu a fost de ajuns pentru echipa din MLS. Şi-a făcut apariţia în minutul 55 al disputei.
Lovitură totală pentru Leo Messi!
Inter Miami a fost învinsă pe teren propriu, 0-1, de Cincinnati. Nu mai are șanse să prindă play-off-ul în MLS. Mai avea doar speranțe matematice la play-off înainte de duelul cu FC Cincinnati, echipa de pe primul loc. După această înfrângere, trupa lui Leo Messi, Busquets și Alba este ieșită din calcule.
Cu două meciuri rămase de jucat, Inter Miami este pe 14 (din 15), cu 33 de puncte în 32 de etape. Echipa lui Tata Martino este la 7 puncte de ultimul loc care duce în play-off.
Prezența starului argentinian nu a ajutat-o pe Inter Miami, tot FC Cincinnati având ocaziile importante. Iar, în minutul 78, Barreal a dat lovitura. A marcat cu un șut de la 11 metri, după o respingere a portarului, și a stabilit scorul final.
Pentru Inter Miami urmează acum încă două meciuri, ambele cu Charlotte (19 și 22 octombrie). După aceea, în MLS începe play-off-ul, iar trupa lui Messi va reîncepe meciurile oficiale abia la finalul lunii februarie sau la începutul lunii martie.
În schimb, Messi ar putea reveni la Barcelona sub formă de împrumut. Cotidianul Sport dezvăluie că starul argentinian ar putea profita de pauza competițională, așa cum au făcut-o Beckham și Henry în trecut.
David Beckham a fost împrumutat de LA Galaxy la Milan în ianuarie 2009 și apoi în ianuarie 2010, câte o jumătate de sezon. Thierry Henry s-a transferat de la New York Red Bulls la Arsenal în ianuarie 2012, sub aceeași formulă, tot spre finalul carierei.