Un cunoscut antrenor român și-a anunțat retragerea. ‘Sunt scârbit’

Vasile Miriuță, fost antrenor la celor de la CFR Cluj, Dinamo sau Hermannstadt, spune că nu va mai sta pe banca tehnică niciodată. Acesta a povestit că s-a săturat să treacă prin situații care îl deranjează.

„Vă dau cuvântul meu de onoare, am avut o ofertă de la o echipă de prima ligă, dar nu mai vreau să antrenez. Mi s-a făcut scârbă. Am pus suflet și la Sibiu, am pus peste tot, dar nu mai vreau. Gata sunt scârbit”, a spus tehnicianul pentru Pro X.

Sursă foto: Captură TV

Vasile Miriuță a plecat cu scandal de la ultima echipă antrenată, Hermannstadt. Atunci a fost demis de Anamaria Prodan și înlocuit cu Ruben Albes.

Miriuță a fost demis și de la Dinamo. I-a preluat pe „câini” în septembrie 2017, dar nu a reușit să-i califice în play-off.

„După ce am ratat calificarea în play-off, era clar că nu voi mai rămâne. Şefii clubului au sugerat pe la televizor că e mai bine să plec, chiar dacă eu aveam onoare şi aş fi rămas să muncesc. Mi-am reziliat contractul de comun acord cu patronul clubului”, spunea tehnicianul.

Vasile Miriuță a antrenat le-a mai antrenat pe Energie Cottbus U19, Ceahlăul, CFR, Gyor, ASA Târgu Mureș, Energie Cottbus, Concordia Chiajna, Dinamo, Kisvarda, Hermannstadt și Minaur Baia Mare.

În prezent, antrenorul este director tehnic al celor de la Minaur Baia Mare.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Final incendiar în Covasna! S-a terminat Sepsi-Gloria Buzău. Meciul s-a decis în două minute

Final incendiar în Covasna! S-a terminat Sepsi-Gloria Buzău. Meciul...

S-a aflat adevărul despre Mircea Lucescu! Ce urmează să facă selecţionerul. Florin Prunea a spus clar

S-a aflat adevărul despre Mircea Lucescu! Ce urmează să...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed