Lovitură totală pentru Dănuţ Lupu! Fostul mare fotbalist, condamnat la închisoare cu executare. Decizia e definitivă. Anunţul judecătorilor a venit în urmă cu puţin timp de la Curtea de Apel Bucureşti.
Dănuţ Lupu a primit o sentinţă grea. Va ajunge în puşcărie. A primit o pedeapsă de 7 luni și 10 zile de închisoare.
Lovitură totală pentru Dănuţ Lupu!
Curtea de Apel București a respins apelul acestuia și a menținut condamnarea inițială pronunțată de Judecătoria Cornetu, conform Antena 3. Dănuț Lupu a fost condamnat pentru conducerea autoturismului fără permis, faptă săvârșită în mod repetat.
Magistrații au arătat, în motivarea deciziei de condamnare, că, la data de 30 iulie 2020, în jurul orei 11:40, Dănuț Lupu a fost prins de un echipaj de poliție în timp ce conducea un Volvo, deși avea permisul de conducere anulat.
Instanța a arătat că, din documentele transmise de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Lupu nu mai are permis din 30 aprilie 2001, acesta fiind anulat printr-o hotărâre judecătorească.
Lupu a evoluat mijlocaș pentru Dinamo, Rapid, Brescia și Panathinaikos, fiind selecționat în anii ’80 la naționala de seniori.
„Regret ce s-a întâmplat. Am fost nevoit. Pur și simplu mă duceam la spital. Îmi era rău și martorii au declarat același lucru. Acum știți cum e. În viață chiar dacă faci anumite greșeli, eu spun că dacă le faci în interes de sănătate”, a declarat fostul mare fotbalist pentru gandul, la momentul condamnării.