Ion Ţiriac a dat cărţile pe faţă și a vorbit despre greșeala făcută de Simona Halep în scandalul de dopaj.
Fostul jucător de tenis a spus clar ce s-a întâmplat și a îndemnat-o să lupte până la final.
Cea mai mare greșeală a Simonei Halep
Fostul președinte al COSR i-a fost aproape Simonei Halep încă de la începutul scandalului de dopaj. Românca a fost suspendată 4 ani, iar acum trebuie să meargă la TAS.
Ion Țiriac spune că în tot acest scandal, fostul lider mondial a făcut o singură greșeală.
„Să facem povestea foarte scurtă: Simona a făcut o greșeală, una singură. Dacă știa. Dacă nu știa, e foarte trist.
Înseamnă că echipa ei n-a pus-o în cunoștință de cauză. Ea să ia un supliment acceptat, dar îl treci în formular, înainte de concurs.
Eu cu Simona am vorbit de două ori în acest an despre treaba asta și foarte scurt. O dată am și sfătuit-o ceva, dar nu mi-a urmat sfatul.
Nu-i posibil să ții un om, să-i distrugi viața – nu cariera, ci viața -, să îi distrugi reputația, moralitatea, iar după un an să vii să-i dai patru ani. Ce se întâmplă?”, a declarat Ion Țiriac.
Magnatul o sfătuiește să lupte până la final.
„Dacă, cumva… dacă eu aș fi Simona, eu aș da în judecată Federația Internațională de Tenis, pe cei de la ITIA, și nu pentru un milion. Vorbim despre SUA, New York… când cineva îți distruge viața, acolo e vorba de 100 de milioane de dolari.
Dar, o oră de avocat în Statele Unite costă undeva între 1000 și 1500. Acolo, când te înhami la un lanț din ăsta, trebuie să socotești între 5-10 milioane, cu siguranță.
Pe asta se bazează multă lege americană, că foarte puține persoane fizice își permit să se apere. Eu, în locul Simonei, aș face-o”, a mai spus fostul jucător de tenis.