Șumudică, după ce l-a pupat pe frunte pe prințul Khalid Al-Batlan, iar sauditul părea jenat: `Da, ei evită astfel de momente`!

Imaginile cu Marius Şumudică (51 de ani) când îi îndeamnă pe suporterii lui Al Shabab ca să-l aplaude pe preşedinte și apoi cu manifestările de efuziune asupra prințului Khalid Al-Batlan, pe care l-a sufocat cu îmbrățișări și l-a pupat pe turban s-au viralizat.

Iar în România, episodul a devenit subiect de dezbatere, lăsând la o parte faptul că episodul s-a petrecut într-un context ciudat pentru antrenorul român. El și-a manifestat afecțiunea față de șeful care îi găsise deja înlocuitor, în timp ce el se înțelese cu o altă echipă.

„Un astfel de gest, în Arabia Saudită este făcut în semn de mare preţuire faţă de cel din faţa sa. Îi arăţi că îl respecţi foarte mult şi îi recunoşti superioritatea. Deşi superioritatea nu cred că este cuvântul cel mai bine ales. Dar înţelegeţi ce vreau să spun. Poate înţelepciunea …

Da, ei evită astfel de momente, cumva pentru a transmite că nu este nevoie de aşa ceva. De exemplu, în Turcia în semn de respect vrei să îi pupi mâna cuiva, dar respectivul îşi retrage mâna. Însă tu i-ai arătat prin intenţie că-l preţuieşti.

Mă rog, nu ştiu de ce s-a făcut un subiect din asta, însă aceasta este explicaţia gesturilor mele. M-am despărţit de Al-Shabab şi mă bucur în primul rând că fanii au fost mulţumiţi de echipă.

De asemenea, sunt mulţumit că am semnat cu Al-Raed şi sper să avem rezultate bune împreună”, a explicat Marius Şumudică pentru digisport.ro.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed