Anunţul momentului pentru Ovidiu Burcă! S-a aflat unde se va disputa dery-ul Dinamo-Farul. Gică Hagi direct vizat de ultima hotărâre care a venit de la Ligă în urmă cu foarte puţin timp.
Dinamo tocmai ce a postat pe rețelele de socializare stadionul unde se va disputa meciul dintre „câini” și Farul Constanța, de vineri.
Unde se va disputa dery-ul Dinamo-Farul
După ce s-a scris intens că echipa lui Ovidiu Burcă va fi interzisă pe „Arcul de Triumf” pentru partida cu Farul Constanța din runda cu numărul 10 a Superligii, echipa a reușit imposibilul.
Dinamo a ținut să le mulțumească în mod special celor de la FRF. Aceștia au dat dovadă de fair-play.
„Dinamo București – Farul Constanța se va disputa pe Stadionul „Arcul de Triumf”, conform programului deja stabilit de către Liga Profesionistă de Fotbal.
Având în vedere partida ce urmează a fi disputată la relativ scurt timp de către naționala feminină pe același stadion, administratorul special al clubului, Andrei Nicolescu, dorește să transmită următorul mesaj:
,,Mulțumim, FRF! Un gest fair-play care poate mobiliza multe altele. Până la 10 din 10.”
Biletele vor fi puse în vânzare în cel mai scurt timp către suporterii dinamoviști”, a scris Dinamo pe Facebook.
În cazul în care stadionul „Arcul de Triumf” nu se dădea în folosinţă lui Dinamo pentru a disputa meciul cu echipa lui Gică Hagi, trupa din „Ștefan cel Mare”, putea apela la stadionul din Ovidiu.
Un alt scenariu, nu tocmai bun pentru „câini”, ar fi fost să piardă partida la „masa verde”, scor 0-3. Acest lucru se întâmpla în cazul în care nu se găsea nicio soluție plauzibilă.