Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Românca trebuie să dea banii înapoi o sumă importantă de bani în cazul în care TAS nu îi reduce suspendarea de 4 ani.
Deocamdată, jucătoarea de tenis are timp 21 de zile să facă contestație la TAS.
Simona Halep trebuie să dea banii înapoi
Fostul lider mondial va trebui să înapoieze 80.000 de euro, bani câștigați la US Open 2022, în cazul în care TAS nu schimbă decizia tribunalului de la Londra.
Regulamentul WADA prevede acest lucru.
Anul trecut, Halep a fost eliminată la US Open încă din primul tur. Apoi, la scurt timp a fost suspendată pentru dopaj. Constănțeanca se confruntă cu două acuzații. După ce a fost suspendată pentru dopaj cu roxadustat s-a aflat că are și nereguli în pașaportul biologic.
Cum a reacționat Halep după aflarea deciziei
Jucătoarea de tenis a postat un amplu mesaj după ce a aflat că a fost suspendată pentru o perioadă de 4 ani.
„Cred într-un sport curat. În aproape două decenii de tenis profesionist și sute de turnee de jucate, două titluri de Grand Slam, am oferit 200 de teste de sânge și de urină pentru a depista eventualele substanțe interzise.
Toate au fost curate până pe 29 august 2022. Înaintea sezonului pe hard din 2022, la recomandarea echipei mele și a fizioterapeutului, oameni care în care mare încredere, mi-am ajustat suplimentele nutritive.
Niciunul dintre ingrediente nu a conținut vreo substanță interzisă din ce știm noi. Și tribunalul a fost de acord. Unul dintre ele a fost contaminat cu roxadusatat. Am fost testată săptămânal pe durata anului 2023 după testul inițial pozitiv, toate celelalte probe au fost negative. În ciuda acestei dovezi, ITIA a adus în discuție iregularități din pașaportul său biologic. Asta doar după ce grupul lor de experți mi-a aflat identitatea, iar doi dintre cei trei și-au schimbat dintr-odată opinia în favoarea acuzațiilor ITIA.
ITIA s-a bazat doar pe opiniile acestor experți care s-au uitat la parametri sângelului meu. Au fost timp de 10 ani în aceeași termeni. Acest grup a ignorat faptul că nicio substanță interzisă nu a fost vreodată găsită în probele mele de sânge sau de urină. Excepție făcând cea din 29 august cu roxadustat, care a fost prezentată într-un nivel extrem de scăzut.
Luând în considerare faptul că înainte cu 3 zile rezultatul fusese negativ, e clar că am fost expusă accidental”, a scris Simona Halep, pe Instagram.
Problema e cu sponsorii sa nu ceara despagubiri pentru profanarea cinstei si onoarei.