Edi Iordănescu, avertisment pentru tricolori! Greşeala uriaşă pe care au făcut-o. Calificarea la EURO 2024, în pericol. Selecţionerul nu s-a mai ferit înaintea duelului contra celor din Kosovo.
Naţionala lui Edi Iordănescu îşi joacă viitorul la EURO 2024 marţi seara, de la ora 21.45, pe Arena Naţională.
Edi Iordănescu, avertisment pentru tricolori!
După egalul chinuit cu Israel, Edi Iordănescu îi avertizează pe tricolori. „Mi-aș dori să văd mai multă comunicare din partea jucătorilor. Noi încercăm să ne tragem mai mult unul pentru celălalt. Nimeni nu e egoist, toată lumea se angrenează la joc, se implicăm, au prezențe… Dar mi-aș dori să se implice mai mult în ceea ce înseamnă gestionarea unor momente cheie, când să închidem jocul, când să-l deschidem, când să-l temporizăm. Lucrurile acestea trebuie să vină și de la noi de pe bancă, sigur.
Poate dumneavoastră vi se pare (n.r. – că Răzvan Marin a insinuat că jucătorii n-ar înțelege indicațiile tehnicianului) Știi ce le cer? O spun și ei, că ne-am dorit să câștigăm, ne-am dorit să avem un joc elaborat. Eu cred că aș fi fost cel mai dezamăgit antrenor dacă aș fi intrat în vestiar după meciul cu Israel și găseam jucători fericiți.
Am găsit o echipă supărată, tristă, frustrată, am găsit dezamăgire. Am văzut și niște declarații care s-au dat la cad. Mă bucur că sunt băieți responsabili, care se consumă. Dacă băieții veneau indiferenți la conferință, asta ar fi fost o problemă. Toți am spus că nu jucăm ceea ce trebuie, însă Europeanul îl vom simți pe propria piele acolo, în Germania.
Vor fi schimbări cu siguranță în meciul cu Kosovo. Mi-e greu să spun câte vor fi, n-aș spune-o, oricum, înainte de meci, aceste lucruri fac parte din procesul de pregătire a partidei. Contează să putem alega, să putem câștiga dueluri, va fi o confruntare fizică. Vă spun că sinceritate că așteptăm un joc și mai dificil decât a fost cu Israel. Kosovo are în componență jucători care joacă meci de meci în campionatele de top și vin aici sț-și joace ultima carte”, a spus selecţionerul.
Edi Iordănescu îi ironizează pe contestatari. „Acum două zile, am fost anunțat de acasă că mi s-a stricat televizorul. Deci, nu am cum să văd meciurile europene de acasă, sunt decis să merg și să văd Europeanul în Germania! Răzvan Marin e un băiat echilibrat, cu suflet, un băiat realist. Concentrarea lui trebuie să meargă în așa fel încât să contribuie la această calificare.
Răzvan Marin e unul dintre liderii echipei, știu că e de mult aici. A fost printre primii pe care l-am vizitat când am ajuns selecționer, știu că își dorește mult să ajungem la un European și am înțeles perfect suprăarea lui, frustrarea lui. Nu cred că trebuie să stăm și să descpicăm într-o sută de fire declarația unui jucător.
Naționala e neînvinsă, e pe loc calificabil. Ne-am fi dorit să obținem o calificare cu zâmbetul pe buze, dar am știut și că trebuie să suferim. Fotbalul înseamnă spirit, plăcere, dar și responsabilitate”; a spus Edi Iordănescu.