Edi Iordănescu face anunţul momentului! A venit cu un mesaj clar pentru jucători înaintea meciului. S-a aflat greşeala uriaşă pe care au făcut-o aceștia.
Selecționerul primei reprezentative a României a susținut o conferință de presă înainte de meciul cu naționala din Kosovo. Partida va avea loc marți, de la ora 21:45.
Edi Iordănescu face anunţul momentului
Edi Iordănescu a analizat erorile comise în duelul cu reprezentativa din Israel, acesta subliniind faptul că principala problemă din fotbalul autohton este legată de mentalitatea jucătorilor.
„Suntem din nou în fața unui moment important, în fața unui joc important în economia obiectivului pe care-l avem. Inevitabil, ne gândim și la meciul de acum două zile. Sunt elemente pozitive de pe urma cărora putem construi, dar în același timp sunt foarte conștient că trebuie să ridicăm nivelul exprimării. Lucrez cu această realitate.
Ne-am dorit trei puncte cu Israel, am avut o primă repriză în care, în linii mari, nu mă pot declara nemulțumit de implicarea echipei. Am și reușit să marcăm lucrurile mergeau în favoarea noastră. Dar ce s-a întâmplat după primirea golului nu trebuia să se întâmple.
Am coborât mental, ne-am pierdut reperele, am intrat într-un joc deschis cu adversarul. Totuși, suntem pe locul 2, avem și cea mai bună apărare și trebuie să continuăm să credem. Plus că, de aproximativ un an de zile, suntem neînvinși.
Nu e genul meu să mă declar mulțumit cu puțin, dar vă spun cu mâna pe inimă că echipa răspunde foarte bine în procesul de pregătire. Atunci când vine jocul, factorul mental e principalul motiv pentru care nu reușim să punem în practică ceea ce ne propunem și subliniez și îmi asum ceea ce spun. E o provocare și pentru mine, nu mi-e ușor, am la dispoziție doar trei-patru zile. Încercăm să recâștigăm spiritul, să gestionăm mai bine presiunea și să n-o dăm în precipitare”, a afirmat selecționerul.
Edi Iordănescu: „Seceta de performanțe apasă”
Mai apoi, Edi Iordănescu a tras un semnal de alarmă referitor la performanțele slabe ale echipelor românești în competițiile europene.
„Seceta de performanțe apasă, lumea nu mai are răbdare, se irită repede. Au venit 50.000 de oameni și n-am reușit să-i facem să plece acasă fericiți. Foștii jucători fac declarații care apasă și ajung la urechile lor, pe umerii acestor băieți.
Suntem fără echipe în grupe europene… Când intrăm, abia ne tragem sufletul pe acolo. Echipa națională nu se poate rupe de ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc, iar asta ne face să suferim. Nu sunt de acord cu ideea că mai jos de atât nu se poate. Nu am pierdut în aceste preliminarii, uitați-vă și în restul grupelor ce surprize sunt.
La faza golului Israelului sunt cel puțin 3 sau 4 greșeli. Problema e că au mai fost astfel de faze. Ceea ce e bine e că echipa conștientizează. Am avut 45 de minute de analiză, am încercat să căutăm adevărul, să găsim soluții. Pentru mine, un lucru pozitiv e că echipa e conștientă de greșelile pe care le-am avut”, a mai spus Iordănescu, în cadrul unei conferințe de presă.