Gică Hagi dă marea lovitura! Cine va fi noul patron al Farului. Surpriză totală

Gică Hagi dă marea lovitura! S-a aflat cine va fi noul patron al Farului. Surpriză totală pregătită de către tehncianul echipei constănţene. Marele vis al acestuia este pe cale să se îndeplinească.

Ciprian Marica și-a cedat 10% din acțiunile pe care le avea la echipa de la malul Mării Negre. Astfel, Gică Hagi aduce un nume mare alături de el.

Gică Hagi dă marea lovitura!

După câștigarea titlului, Gică Hagi a anunțat că este pregătit să cedeze o bună parte din acțiuni pentru o persoană puternică din punct de vedere financiar.

„Sunt acționar majoritar la Farul. Echipa aceasta e a Constanței. Eu sunt doar un acționar majoritar care nu-și dorește să rămână. Vreau să vând acțiunile pentru a face Farul și mai puternică, iar eu să rămân cu meseria mea. Mereu am spus că mie îmi place partea tehnică.

Eu cred că în lume sunt cel puțin 10 antrenori mai buni decât mine. Partea de academie e rezolvată, și după 6 luni dacă mă uit, tot știu unde s-a greșit. N-au cum s-o schimbe, e un concept tehnic care automat trece și la seniori. Când vine aici un alt antrenor, va trebui să absoarbă identitatea clubului”, a mărturisit Hagi, la Digi Sport, la finele lunii mai.

Potrivit prosport.ro, Hagi urmează să bată palma cu Rivaldo, fostul mare jucător al Barcelonei şi al lui AC Milan. Brazilianul a ajuns deja în România.

Ciprian Marica și-a cedat acțiunile

Ciprian Marica a cedat 10% din acțiunile pe care le deținea în club.

În acest moment, Marica mai are doar 10% din acțiunile pe care le avea la Farul Constanța, iar Gică Hagi ar avea în momentul de față diferența de 90%.

„Ciprian Marica avea 20%, e premieră totală ce spun acum. Ciprian Marica avea 20% și Gică Hagi 80%. I-a cumpărat 10% lui Marica, ca să vândă 80%”, a declarat Dumitru Dragomir pentru fanatik.ro.

Marica a confirmat această schimbare și a fost întrebat despre posibila venire a marelui Rivaldo în rolul de investitor.

”Da, este adevărat, acum am 10% din acțiuni la club. Sunt doar acționar minoritar, nu mă implic în activitatea administrativă a Farului. Despre Rivaldo nu știu nimic. Gică este cel care decide la club. Că sa fiu sincer, nu l-am văzut pe Rivaldo în viața mea”, a mai spus Ciprian Marica, pentru Iamsport.

Rivaldo a scris istorie în fotbalul mondial şi are o avere estimată, pe site-urile de specialitate, la 70 de milioane de dolari.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed