Gică Hagi, dat de gol! S-a aflat ce le face jucătorilor de Farul. Totul a ieşit la iveală acum. Un fost elev al tehnicianului s-a decis să dea cărţile pe faţă. Este vorba despre fostul dinamovist, Gabriel Torje.
Gabriel Torje a scos la iveală mai multe detalii incredibile de la echipa lui Gică Hagi. L-a avut antrenor la Farul, dar şi la începutul carierei, la Poli Timişoara.
Gică Hagi, dat de gol!
Fotbalistul a făcut o comparație între Gică Hagi de atunci și cel de acum. Sunt dezvăluiri complete făcute de către jucător, în cadrul emisiunii online, „Un podcast”. „E exact ca un jucător care e la început de carieră, față de unul care la 30 de ani are o experiență mult mai mare. Calitățile dânsului de antrenor și de jucător nu pot fi contestate niciodată. Diferența o face doar experiența pe care o acumulezi lucrând cu oamenii.
Acum am întâlnit un om care era la același nivel și fotbalistic, pentru că mai intra cu noi la antrenament, și profesional, ca experiență și pregătire a ceea ce înseamnă pentru jucători disciplină, alimentație, antrenament, odihnă, ședințe de pregătire…
La Constanța am întâlnit ședințe de educație financiară, n-am întâlnit la nicio echipă! E singura echipă din țară care face în momentul acesta educație financiară pentru jucători. De ce? Pentru că sunt foarte mulți jucători tineri care au ce învăța. Eu, personal, am avut de învățat.
E un fost fotbalist de la Gică Hagi de-acolo, care la 22 de ani a pus capăt carierei, n-a mai putut, a avut accidentări, s-a orientat spre drumul acesta. Acum are una dintre cele mai bune companii legate de educație financiară a tinerilor, cum să-și drămuiască banii și cum să rămână la bătrânețe liniștiți, cu bani în cont.
Chestia asta e peste tot în lume, pentru că tu te gândești că oricum o să faci bani. Și eu am avut perioade când am făcut foarte mulți bani și la fel de mulți bani am cheltuit. Te gândești «Lasă că vine salariul luna următoare».
Eu în 2016 am făcut așa, am cheltuit de la mine și salariul n-a venit un an, toți banii de la Karabuk au fost pierduți, 600.000 de euro. Am cheltuit cu gândul că vor veni. Apoi, vine anul următor când trebuie să strângi cureaua și trebuie să faci anumite alegeri în viață, unde continui, dacă te bagi în afaceri”, a povestit Torje, conform sursei citate.