Edi Iordănescu, avertisment pentru jucători! Ce sunt obligaţi tricolorii să facă în meciurile cu Israel şi Kosovo. Doar aşa putem ajunge la EURO 2024

Edi Iordănescu, avertisment pentru jucători! S-a aflat ce sunt obligaţi tricolorii să facă în meciurile cu Israel şi Kosovo. Doar aşa putem ajunge la EURO 2024. Selecţionerul a dat un mesaj clar după ce a făcut public lotul pentru cele două meciuri.

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis înainte de meciurile cu Israel şi Kosovo, din preliminariile Euro 2024, un mesaj în care se declară încrezător în capacitatea naţionalei. Spune că partidele trebuie abordate cu determinare şi concentrare.

Edi Iordănescu, avertisment pentru jucători!

Edi Iordănescu a precizat că forţa grupului şi coeziunea pot duce naţionala spre calificare. “Avem obligaţia de a reprezenta cu cinste România şi fotbalul nostru, iar deznodământul parcursurilor din cupele europene din aceste zile ne obligă şi mai mult”, a adăugat tehnicianul.

El a avut şi un mesaj pentru suporteri. “Dragi români, să fim uniţi şi să-i susţinem cu toţii pe jucătorii noştri în aceste meciuri. Ne pot duce atât de aproape de calificare. Haideţi să demonstrăm că suntem o adevărată echipă şi că Luptăm Împreună!

Avem nevoie de susţinerea voastră. Cred cu tărie că pe Arena Naţională, cu 50.000 de români în tribună, putem obţine orice ne propunem. Cu încredere, spirit, muncă şi coeziune vom ajunge la EURO 2024!”, a mai spus selecţionerul.

“Ne aflăm în faţa unui moment important în drumul nostru spre EURO 2024. Meciurile cu Israel şi Kosovo reprezintă o şansă mare de a lua o opţiune serioasă de calificare. E o oportunitate pe care am câştigat-o luptând în meciurile de până acum.

Trebuie să profităm, trebuie să abordăm aceste partide cu determinare şi concentrare maxime! Avem şansa reală de a reveni la Campionatul European după 8 ani de zile.

Cred că avem calitatea şi valoarea necesare să ne impunem şi să ne urmăm visul. Am încredere în jucători şi în spiritul lor de sacrificiu.

Parcursul din aceste preliminarii a arătat că această echipă poate. Mult mai important, luptă până la final pentru obiectivul pe care ni l-am propus.

Nu vreau să vorbesc despre jucătorii care ne lipsesc din motive medicale. Aşa cum am mai spus-o, sunt aici, împreună cu staff-ul meu, pentru a găsi soluţii, nu alibiuri.

Selecţia pentru aceste două partide nu s-a bazat doar pe talentul individual. Mai sunt jucători pe care îi monitorizăm. Au fost alături de noi şi forma lor la club este bună, dar am preferat la acest moment, pentru o provocare de acest nivel, să mizăm pe jucători cu mai multă experienţă.

Care au fost mai mereu parte a acestui nucleu. Totodată, sunt fotbalişti care ar putea reveni în circuitul naţionalei, dacă evoluţiile lor bune recente vor deveni o constantă. Am plecat pe un drum şi continuăm pentru că eu am convingerea că aceasta este calea spre Campionatul European.

Consider că forţa grupului şi coeziunea pe care aceşti jucători o demonstrează pe teren, cât şi în afara lui, ne pot duce acolo unde ne dorim cu toţii. Avem obligaţia de a reprezenta cu cinste România şi fotbalul nostru. Deznodământul parcursurilor din cupele europene din aceste zile ne obligă şi mai mult.

Mesajul meu merge şi către suporterii echipei naţionale. Dragi români, să fim uniţi şi să-i susţinem cu toţii pe jucătorii noştri în aceste meciuri. Ne pot duce atât de aproape de calificare. Haideţi să demonstrăm că suntem o adevărată echipă şi că Luptăm Împreună! Avem nevoie de susţinerea voastră şi cred cu tărie că pe Arena Naţională, cu 50.000 de români în tribună, putem obţine orice ne propunem.

Cu încredere, spirit, muncă şi coeziune vom ajunge la EURO 2024!”, a mai spus Edi Iordănescu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed