Cornel Dinu s-a dezlănţuit în direct! I-a umilit pe jucătorii lui Ovidiu Burcă. Acuzaţii grave după umilinţa din Giuleşti. Dinamo a încasat o înfrângere la scor în faţa celor de la Rapid, 0-4.
Cornel Dinu a dat de pământ cu Dinamo! I-a făcut praf pe elevii lui Ovidiu Burcă. Retrogradarea bate la usă, crede Dinu.
Cornel Dinu s-a dezlănţuit în direct!
Cornel Dinu i-a criticat dur pe dinamoviști, în urma eșecului din Giulești. Rapid s-a impus cu 4-0, iar elevii lui Ovidiu Burcă nu au avut nicio şansă.
Fostul antrenor al Dinamo a analizat jocul „câinilor”, conform gsp.ro.
„Dinamo a jucat acceptabil 20 și ceva de minute, cât a putut să facă presing și a oprit construcția așa-zisului Accelerat din Giulești. Apoi, paradoxal, Dinamo a pierdut presingul, s-a întins pe teren și a transformat apărarea în veritabile tuneluri.
Dinamo, în repriza a doua, mi s-a părut un marfar care se întinde pe linia ferată și practic a intrat în depoul de joc al giuleștenilor. Nu întâmplător a primit golul al doilea tot dintr-o fază fixă. Este nepermis ca micuțul Oaidă să reia atât de liber din 6 metri. La fel au fost și golurile 2 și 3, printre așa-zișii apărători ai lui Dinamo.
Cred că De Moura este selecționat de la Carnavalul de la Rio, Patriche aduce cu tancurile Citroen pe care a încercat să le aibă Generalul Petain înainte să devină președintele Franței supuse Germaniei, prin rigiditatea lui, Homawoo este un fel de cetățean francez, dar care face parte din linia Maginot, străpunsă de panzerele germane.
În partea cealaltă, Amzăr, este ca un zar care se învârte, dar încă se așteaptă să cadă pe un număr câștigător. Are calități, dar din păcate nu confirmă. Funsho s-a cam distrat cu el în multe momente”, a afirmat Dinu.
„Specialiștii de la Alba-Neagră conduc Dinamo la ora actuală!”
Cornel Dinu s-a asigurat că trage un semnal de alarma și în vederea conducerii de la Dinamo.
„Cred că este inexplicabil cum Dinamo a reușit să îngreuneze construcția Rapidului timp de 20-25 de minute, apoi s-a înșiruit și a scos aceste deficiențe clare pe care le au apărătorii pe care contează specialiștii de la Alba-Neagră care conduc Dinamo la ora actuală.
Perspectiva este destul de sumbră.
Întotdeauna, forța unei echipe trebuie să pornească din defensivă, iar când îl văd la televizor pe bietul Patriche, care nu știu dacă mai era de performanță, mă înfioară ceea ce se poate întâmpla pe viitor, pentru că ne așteaptă meciuri destul de grele.” a continuat Dinu.