Vestea momentului pentru Edi Iordănescu! Denis Alibec e în formă maximă.
Denis Alibec (32 de ani) a impresionat la noua sa echipă după ce a marcat primul gol pentru Muaither SC.
Denis Alibec e în formă maximă
Alibec a jucat primul meci ca titular pentru Muaither, după ce în prima etapă, Al Wakra (scor 0-3), a intrat în minutul 67.
În meciul cu Al Duhail, Denis a reușit să marcheze și să restabilească egalitatea, după ce Olunga deschisese scorul.
Week 2⃣ of #ExpostarsLeague 🏆
⚽️GOAL 37′
Al Duhail 1⃣-1⃣ Muaither
SCORER: Denis Alibic#Qatar #Football pic.twitter.com/fckhaVuQVV— Alkass Digital (@alkass_digital) August 25, 2023
Comentatorii partidei au fost impresionați de atacantul român.
„Ce execuție! Bravo, Alibec! Foarte bine jucat! Imediat și-a pus adversarul sub presiune
Trebuia să înscrie și asta a făcut. Fundașul greșește preluarea spre propria poartă. Alibec l-a citit, s-a mișcat repede, i-a luat fața și uite aici finalizare! Ajunge la marginea careului și cu stângul o plasează pe lângă portar. Minunată execuție. Bravo, bravo, Alibec! Dacă nu riști, nu pui presiune pe adversari, n-o să-ți iasă niciodată”, au spus aceștia.
Denis Alibec a ajuns în Qatar, în urmă cu 10 zile, la data de 15 august.
Fostul atacant al Farului a avut o înțelegere cu Gică Hagi, în care i-a permis să poată pleca fără sumă de transfer în străinătate.
Denis a semnat pe 8 luni cu Muaither, echipă de la care va primi 800.000 de euro în acest sezon.