Gigi Becali s-a răzgândit după ce FRF a sesizat UEFA. Intervenție de urgență în scandalul pariurilor.
Cum se apară șeful de la FCSB după ce a declarat că a pariat la meciul cu Nordsjaelland din manșa retur a turului III preliminar al Conference League.
Gigi Becali s-a răzgândit după ce FRF a sesizat UEFA
Gigi Becali a declarat după meciul Nordsjaelland – FCSB, 0-2, din manșa retur a turului III preliminar al Conference League, că a pariat pe victoria echipei sale. A ieșit un scandal uriaș, iar FRF a sesizat UEFA, acest lucru fiindu-i interzis lui Becali.
Acum însă, omul de afaceri susține că nu el a fost cel care a pariat ci un prieten din străinătate. El doar i-a dat un sfat.
„Eu spun că am câștigat un miliard ieri, la loto. În viață e ceea ce faci, nu ce zici! Nu există așa ceva. Ei dacă n-au ce face… Păi, tu, că federație, verifică tu prima dată! Că și tu ai calitatea asta.
Eu zic ce vreau la televizor, care-i treaba? N-am pariat nimic, a vrut unul să parieze, i-am zis să o facă pe răspunderea mea. Unul de prin Elveția, mi-a spus că vrea să pună, că e cota 7.
I-am zis să pună 20.000 de euro, doar nu era mare lucru pentru el. La mintea lui Burleanu, intră și asta. Hai, lasă-mă cu tâmpeniile”, a spus Becali, la Digi Sport.
Latifundiarul din Pipera spune că pariul a fost pus la scorul de 0-0. Miza a fost de 20.000 de euro, iar cota era de 7 pentru calificarea FCSB-ului.