80 de milioane de euro de la Bayern Munchen pentru Harry Kane. Tottenham a spus „nu” ofertei

80 de milioane de euro de la Bayern Munchen pentru Harry Kane. Tottenham a spus „nu” ofertei.

Tottenham Hotspur a refuzat şi a doua ofertă, în valoare de 80 milioane de euro plus bonusuri, făcută de campioana Germaniei, Bayern Munchen, pentru transferul atacantului englez Harry Kane, informează mass-media britanică, citată de agenţia DPA.

Harry Kane (29 de ani) este legat prin contract de Tottenham până în 2024, iar londonezii speră să obţină cel puţin 100 de milioane de euro în schimbul golgheterului şi căpitanului lor.

La finele lunii iunie, Tottenham a refuzat prima ofertă a bavarezilor, în valoare de 70 de milioane de euro plus bonusuri.

Englezii au respins acum şi a doua ofertă, îmbunătăţită, a grupării de pe Allianz Arena, după cum anunţă ziarele The Guardian şi Daily Mail, potrivit agerpres.ro

Bayern Munchen a cucerit al unsprezecelea său titlu consecutiv în Bundesliga la finalul sezonului trecut. Acum caută un nou atacant, după ce a încercat fără succes să găsească un înlocuitor pentru polonezul Robert Lewandowski, plecat la FC Barcelona în urmă cu un an.

Săptămânalul Sport Bild a dezvăluit săptămâna trecută că antrenorul lui Bayern, Thomas Tuchel, l-a vizitat pe Harry Kane la Londra, la jumătatea lunii mai, pentru a-l convinge să se alăture clubului munchenez în această vară. Kane s-a declarat încântat de posibilitatea unui transfer la Bayern Munchen.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed